"Suntem în grafic"
Antrenorul principal Marian Bondrea s-a declarat mulţumit atât de rezultat, cât şi de prestaţia formaţiei sale în meciul de verificare cu Unirea Sânnicolau Mare, câştigat cu 3-0. "Echipa a jucat bine raportat la nivelul de pregătire la care am ajuns. Părerea mea este că suntem în grafic. Toţi jucătorii care au intrat în teren au încercat să-şi facă datoria. Unii mai mult, alţii mai puţin, în funcţie de posibilităţi", este de părere Bondrea.
Altfel, echipa orădeană îşi încheie astăzi stagiul de pregătire centralizat de la Băile Felix, iar miercuri va pleca spre Filzmoos (Austria), unde va disputa cel puţin cinci jocuri amicale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.