Surprize în lotul României pentru testul cu Ungaria
Faţă de alte acţiuni, noutăţile sunt Tătăruşanu, Surdu, Bogdan Stancu, Maftei, M. Constantin. Dacă steliştii sunt debutanţi la prima reprezentativă, ultimii doi, care au lucrat cu selecţionerul la Rapid, revin la naţională după o absenţă îndelungată. Omis de pe lista selecţionabililor la partida câştigată în Lituania (1-0), prima a lui Răzvan Lucescu pe banca echipei naţionale, Codrea se regăseşte acum în efectivul pentru testul cu Ungaria.
Componenţa lotului:
* Dănuţ Coman (FC Braşov), Costel Pantilimon (FC Timişoara) şi Ciprian Tătăruşanu (FC Steaua Bucureşti) - portari
* Ovidiu Dănănae (FC U Craiova), Vasile Maftei (CS Unirea Urziceni), Mirel Rădoi (Al-Hilal), Cristian Chivu (FC Internazionale Milano), Dorin Goian (US Palermo), Marius Constantin (FC Rapid Bucureşti), Răzvan Raţ (FC Şahtior Doneţk) şi Mihai Neşu (FC Utrecht) - fundaşi
* Bogdan Mara (CFR 1907 Cluj), Mihai Roman (FC Braşov), Iulian Apostol (CS Unirea Urziceni), Paul Codrea (AC Siena), Tiberiu Ghioane (FC Dinamo Kiev), Costin Lazăr (FC Rapid Bucureşti), Maximilian Nicu (Hertha BSC) şi Romeo Surdu (FC Steaua Bucureşti) - mijlocaşi
* Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Ionel Dănciulescu (FC Dinamo Bucureşti), Gheorghe Bucur (FC Timişoara) şi Bogdan Stancu (FC Steaua Bucureşti) - atacanţi
Reunirea lotului a avut loc ieri la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia. Meciul Ungaria - România va fi transmis în direct de Pro TV.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.