Etapa a VI-a a Campionatului Naţional de fotbal-tenis, desfăşurat sâmbătă şi duminică la Salonta, s-a încheiat cu un triplu succes obţinut de jucătorii echipei gazdă, Tengo, care s-au impus la toate cele trei categorii: simplu, dublu şi triplu. Meciurile desfăşurate pe terenul de bitum din incinta Liceului Teoretic au atras mulţi iubitori ai acestui sport şi ai echipei salontane, care, înfruntând vremea caniculară, au creat o atmosferă superbă, propice pentru obţinerea succesului final, de către reprezentanţii clubului organizator. La turneul de la Salonta, singurul din ţară în aer liber, au participat 7 echipe: Petrom Ploieşti (campioana de anul trecut), CSU Ploieşti, West Petrom Arad, Sanoterm Brăila, CSM Braşov, Tengo Salonta şi Tengo 2 Salonta (alcătuită din doi juniori salontani, Kiss Robert şi Karancsi Tibor, alături de veteranul Vasile Sorean). Turneul a demonstrat că ideea lui Vasile Sorean, ca salontanii să evolueze începând din retur cu două echipe, a fost una extrem de binevenită, oferind posibilitatea unor tinere speranţe salontane de a-şi măsura cunoştinţele, alături de cei mai buni sportivi din ţară. Întrecerea a debutat, sâmbătă dimineaţa, cu meciurile de simplu. Încă din faza grupelor s-au evidenţiat doi jucători, Adrian Şeler (CSU Ploieşti) şi Georgel Bobiş (Tengo Salonta), cei mai buni la ora actuală în campionat. Ei au disputat şi finala, salontanul câştigând, în final, cu scorul de 2-0 (13-12 şi 11-8 la seturi). La dublu, gazdele au luat startul mai greu, pierzând, fără a opune rezistenţă, în cadrul meciurilor din grupe, în faţa vecinilor din Arad. Totuşi, tandemul Paljanos Zoltan - Hanyecz Imre s-a calificat în semifinală, unde a învins formaţia Petrom cu 2-0 (11-8, 11-8), iar în finală au dispus, tot cu acelaşi scor (14-12, 11-6), de perechea ploieşteană de la CSU: Adrian Şeler, Cristian Eparu. Cea mai grea misiune de îndeplinit pentru echipa salontană (Georgel Bibiş, Hanyecz Imre, P?ljnos Zolt?n şi Cristian Kovacs) a fost la proba de triplu, unde, în urma tragerii la sorţi, au căzut în aceeaşi grupă trei giganţi: Petrom, West Petrom şi Tengo. Aici, însă, cei de la Tengo n-au mai dat nici o şansă adversarilor şi, după două victorii în grupă, scor identic 2-0, a urmat succesul din semifinală, în faţa rivalilor de la CSU (tot cu 2-0). Finala s-a disputat între Tengo şi Sanoterm Brăila (revelaţia acestui turneu), iar gazdele au reuşit o victorie muncită, 2-1 (11-7, 7-11, 11-6), în faţa unui adversar incomod, dar care a cedat în final. Noile regulamente introduse în joc, începând din această etapă, s-au dovedit a fi la fel de grele pentru toate echipele participante. Se pare, totuşi, că tinereţea şi rapiditatea jucătorilor salontani este un atu pentru Tengo, care, în urma totalizării rezultatelor, se află în fruntea clasamentului, cu 154 de puncte. Pe locul doi se situează echipa CSU Ploieşti - 151 puncte (universitarii fiind lideri până la etapa din Salonta), pe trei sunt campionii de anul trecut, Petrom, care au adunat 139 de puncte. Echipele West Petrom Arad (126 p), Sanoterm Brăila (119 p), CSM Braşov (62 p), Chimia Râmnicu Vâlcea (20 p), (între timp vâlcenii s-au retras din campionat) şi Tengo 2 Salonta (11 p), salontanii participând însă la primul lor turneu), încheie clasamentul după cele şase etape disputate până acum în campionatul naţional. Următoarea etapă va avea loc la Cluj, la mijlocul lunii septembrie.