Clasată pe locul 120 WTA, șteianca Irina Bara s-a oprit în optimile de finală ale turneul ITF de la Roma unde pornea din postura de favorită numărul 2 la startul competiției. Bihoreanca a pierdut 6-3, 4-6, 1-6 în fața rusoaicei de 18 ani, Diana Shnaider.

Oboseala acumulată pe parcursul acestui sezon competițional a contat decisiv în deznodământul partidei pe care sportiva din Ștei a pierdut-o în fața rusoaicei de 18 ani, Diana Shnnaider, locul 311 WTA. Irina Bara (27 ani) o învinsese pe Shnaider anul acesta, în primul tur al calificărilor la Sankt Petersburg, scor 6-4, 6-2, dar de această dată a cedat total în setul decisiv al partidei de la Roma. Irina a început bine jocul din optimile ITF-ului din capitala Italiei impunându-se cu 6-3 la finele primului set, după 32 de minute de joc. Setul al doilea a fost mult mai disputat dar, după 51 de minute de joc, acesta a revenit rusoaicei cu scorul de 6-4. Obosită și demoralizată, Bara nu s-a mai regăsit în decisiv pe care l-a cedat categoric, 6-1, după 36 de minute de joc. Turneul ITF de la Roma este dotat cu premii în valoare totală de 60.000 de euro. Irina Bara trecuse în prima rundă de italianca Nuria Brancaccio (22 ani, 456 WTA), cu 6-4, 2-6, 6-1, după circa două ore de joc (2 h 02 min).