Făcând parte din calendarul Tennis Europe, a treia ediţie a concursului Oradea Junior Trophy organizat de CSM Oradea sub egida Federaţiei Române de Tenis se va desfăşura, în perioada 20-28 iulie, pe terenurile din incinta Bazei Sportive „Antonio Alexe”.

Dacă anul trecut era o întrecere dedicată categoriei de vârstă U14, Oradea Junior Trophy, o competiţie internaţională care va programa jocuri atât la masculin, cât şi la feminin, se adresează de această dată categoriei U16. Pentru că numărul concurenţilor care-şi doresc să se bată pentru acest trofeu este mare, vor fi organizate jocuri de calificare, în ambele probe, în primele două zile ale turneului orădean. Partidele de pe tabloul principal, care va cuprinde câte 32 de poziţii atât la feminin, cât şi la masculin, se vor desfăşura în perioada 22-28 iulie. Arbitrul principal al competiţiei va fi clujeanul Ioan Mărginean, în timp ce arbitrii de scaun vor fi Darius Șomolan, din Oradea, Raluca Băcescu, din Brașov, şi Elek Benedek, din Odorhei.