Tenismani orădeni, la "Cupa Elcon"
În acest sfârşit de săptămână, o serie de tenismani de la CS Voinţa Oradea vor lua startul la "Cupa Elcon", competiţie programată pe terenurile bazei sportive UTA din Arad. De la clubul condus de Mircea Drăgoi vor intra în concurs Rone Szatmari, Simina Bodea, Oana Manole - la categoria de vârstă 10 ani, Giulia Chirilov, Alexandra Popescu - 12 ani, Lorena Molnar, Anda Peter, Elena Demeter - 14 ani, la feminin, şi Alexandru Hughiur - 10 ani, Sergiu Găinaru, Robert Irimiaş, Radu Zmaranda, Nemes Joszef - 12 ani, Horia Matei, Horia Chindlea, Laviniu Popa - 14 ani, la masculin.
Întrecerea din oraşul de pe Mureş este de categoria a IV-a, valoarea totală a premiilor cifrându-se la 25 milioane lei.
Altfel, o altă componentă a CS Voinţa, Simona Pintiuţă, a pierdut în turul inaugural al concursului internaţional de la Bressuire (Franţa). Până să ajungă, însă, pe tabloul principal, Simona, aflată la prima competiţie peste hotare, a fost nevoită să evolueze în calificări.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.