Gama Homoroade - FC Bihor II Oradea 0-2 (0-0)

Nou promovata în Liga a IV-a Satu Mare s-a ţinut bine în faţa satelitului FC Bihor până spre finalul partidei disputate la Dorolţ. Gazdele de conjunctură au jucat cu ambiţia specifică echipelor mici, fără a pune, însă, mari probleme orădenilor, care, cu o singură excepţie (Indrieş), au aliniat o formulă în care s-au regăsit campionii naţionali la juniori A din acest an.
Reduta sătmăreană a cedat în minutul 75, când Remus Andor a găsit o breşă în defensiva adversă şi a punctat cu un şut de la 18 metri. Golul a dat peste cap planurile bătrânei grupări din Satu Mare, cu o medie de vârstă de peste 30 de ani, care nu a mai avut suflu în ultima parte a jocului disputat pe o vreme caniculară. Patru minute mai târziu, orădenii şi-au liniştit definitiv adversarii după o pătrundere în viteză a lui Florin Pop încheiată cu o "scăriţă" de efect peste portar (2-0).
"A fost un meci tipic de cupă, bazat pe angajament. Chiar dacă ne-am impus spre final, adversarul nu ne-a pus niciun fel de probleme. S-a apărat şi a încercat să amâne cât mai mult posibil primirea golului, dar în cele din urmă au căzut fizic şi le-am dejucat planurile", a spus Gheorghe Silaghi, antrenorul orădenilor.
FC Bihor II: Paul - Huiduc (77 Iancu), Indrieş (79 A. Mihoc), Ş. Pop, Miheş - Teşan, Găvrilaş, Novak (75 Matei), F. Pop - Butuc, Ardelean (46 Remus Andor).
Formaţia orădeană va disputa următoarea partidă în Cupa României pe 29 iulie, probabil în compania Bihorului Beiuş.