Nemulţumită de rezultatele echipei, conducerea FC Oradea a decis, la începutul săptămânii, să blocheze drepturile financiare ale jucătorilor şi antrenorilor până când gruparea "roş-albastră" va ajunge la -6 în clasamentul adevărului. Singurii bani pe care aceştia ar urma să-i primească reprezintă contravaloarea salariului minim pe economie, în valoare de 2,8 milioane lei. Antrenorul principal Dumitru Dumitriu este de părere că această măsură nu va avea efecte prea mult timp. "Cred că nu se va aplica în totalitate, cu toate că este o formă destul de normală pentru a-ţi exprima nemulţumirea şi pentru a-i face pe jucători şi antrenori să-şi schimbe atitudinea. Nu numai la noi se întâmplă acest lucru, dar sunt convins că rezultatele ne vor ajuta să determinăm conducerea să-şi reconsidere poziţia", crede Dumitriu. Altfel, tehnicianul s-a declarat dezamăgit de hotărârea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) de a nu amâna etapa de miercuri, 14 aprilie. "Sunt nemulţumit, nu atât de faptul că jucăm imediat după Paşti, cât de modul în care au fost programate etapele, la interval de trei zile. Mâine (n.r. - astăzi), jucăm la Alba Iulia, miercuri, acasă cu Ceahlăul, sâmbătă, la Piteşti. Este destul de greu în acest ritm şi jucătorii suferă", a conchis Ţiţi.