În etapa a IV-a a Ligii Campionilor, Grupa G, campioana României, Unirea Urziceni, a făcut un pas mare spre calificarea în primăvara europeană, fie în UEFA Champions League, fie în Europa League. Remiza obţinută miercuri seara, scor 1-1 (0-0), pe stadionul Steaua din Bucureşti, în compania formaţiei Glagow Rangers, a întărit poziţia secundă din clasament a trupei lui Dan Petrescu, iar depăşirea fazei grupelor pare să devină o realitate.

 

Succesul la scor obţinut de unirişti în urmă cu două săptămâni, chiar pe teren scoţian, i-a îndârjit pe "cimpoieri", aceştia venind la Bucureşti hotărâţi să spele ruşinea din jocul tur printr-un succes, chiar şi la scor minim. După o primă repriză echilibrată, în care ambele echipe au trecut pe rând pe lângă deschiderea scorului, mitanul al doilea a adus şi golurile. Mai întâi au punctat oaspeţii şi se părea că visul scoţian va prinde contur, iar fotbalul românesc va consemna o nouă ieşire prematură din cea mai titrată competiţie europeană intercluburi. Însă, spre lauda lor, fotbaliştii Unirii au demonstrat încă o dată că merită să joace în această competiţie, au strâns rândurile, au atacat cu forţă, dar nu haotic, în ultimele minute ale întâlnirii, iar insistenţa le-a fost finalmente răsplătită, reuşita de excepţie a lui Onofraş, a cărui torpilă l-a lăsat mască pe portarul scoţian, a adus un punct mare Urziceniului, transformând-o în principala pretendentă la locul II. Unirea poate prinde, însă, în funcţie de rezultate, locul III, ceea ce i-ar asigura prezenţa în optimile Europa League. Singura certitudine a grupei G este că liderul, FC Sevilla, este practic calificat, singura care ar putea-o depăşi fiind... Unirea. Dar cu siguranţă că şi locul II ar fi pe placul grupării ialomiţene, care poate fi prima formaţie din România care ar depăşi faza grupelor. Ar fi o performanţă de răsunet şi oarecum meritată, Unirea Urziceni fiind, alături de Sevilla, echipa cu cel mai spectaculos şi mai eficient fotbal.

Liga Campionilor, etapa a patra, Grupa G

Bucureşti, Stadion: "Steaua", Spectatori: 15.000

Unirea Urziceni - Glasgow Rangers 1-1 (0-0)

Marcatori: Onofraş 88 / McCulloch 78

Unirea: Arlauskis - Bordeanu, Galamaz, Maftei, Brandán - Vilana (81 Pădureţu) - Frunză, Apostol, Bălan (28 Onofraş), Varga (81 Semedo) - Bilaşco. Antrenor: Dan Petrescu.

Rangers: McGregor - Whittaker, Weir, Wilson, Papac - McCulloch - Naismith, Davis, Thomson (85 Fleck) - Miller (82 Novo), Lafferty. Antrenor: Walter Smith.

Arbitru: Claus Bo Larsen; arbitri asistenţi: Henrik Soenderby, Torben Jensen; (toţi din Danemarca); Delegat UEFA: Danilo Filacchione (Italia), observator UEFA pentru arbitri: Neale Barry (Anglia).

Cartonaşe galbene: Lafferty 28, Bilaşco 68, Wilson 76

În celălalt meci al grupei, FC Sevilla - VfB Stuttgart 1-1 (1-0)

Marcatori: J. Navas 14 / Kuzmanovic 79

Clasament Grupa G

1. FC Sevilla 4 3 1 0 10-3 10

2. Unirea Urziceni 4 1 2 1 6-5 5

-----------------------------------------------------------------------------------

3. VfB Stuttgart 4 0 3 1 4-6 3

4. Glasgow Rangers 4 0 2 2 4-10 2

Etapa viitoare (24 noiembrie): Rangers - Stuttgart; Urziceni - Sevilla.