Echipa de handbal masculin CSM Oradea şi-a întărit lotul, marţi fiind parafată înţelegerea pe un sezon cu fostul pivot al naţionalei, Narcis Câtu (ex-Poli Timişoara). De asemenea, conducerea CSM Oradea s-a înţeles verbal cu un alt jucător, iar ieri a sosit un pivot din Serbia, care se va alătura echipei şi va fi testat la jocurile din această săptămână pe care echipa orădeană le va susţine în compania formaţiilor Minaur Baia Mare, respectiv Minaur II. Cele două amicale se vor disputa la Baia Mare din cauză că Sala Sporturilor "Antonio Alexe" nu este disponibilă, acolo desfăşurându-se ediţia a X-a a Expo Varadinum. Din aceleaşi motive, nici echipa de baschet masculin CSM Leonardo Oradea nu se pregăteşte în aceste zile la Oradea, baschetbaliştii urmând ca după jocul de azi (n.r. - ieri) din Cupa României, cu Gaz Metan Mediaş, să se deplaseze la Timişoara, pentru a participa la turneul internaţional organizat de Elba Timişoara. Şi aici s-a perfectat un transfer de ultimă oră, jucătorul Maric Nemanja semnând prelungirea pe un an a contractului cu CSM Oradea. Deşi au făcut deplasarea la Mediaş, cei patru juniori din echipă (Nicoară, Flaundra, Hora şi Nagy) nu vor putea juca, pentru că nu a sosit aprobarea pentru dubla legitimare din partea celor de la LPS Bihorul. Se pare că diferendele de anul trecut dintre antrenorul de la juniori şi CSM Oradea vor continua şi în acest an, iar acest lucru nu va fi deloc benefic pentru cei patru juniori.