Trei sportivi de la CSM Oradea s-au numărat printre medaliaţii Campionatului Național Individual de Judo pentru Seniori, desfășurat la Izvorani. Performerul delegaţiei orădene a fost Alex Creţ, campion naţional la categoria 90 kg.

Creț a avut un parcurs de excepție, reeditând practic performanţa de anul trecut. Judoka orădean a câştigat toate luptele prin ippon, ultimii trei din cei patru oponenți întâlniți în competiție sunt, la fel ca şi Alex, componenți ai lotului național al României.

Aproape de titlul naţional a fost Ioan Dzitac, în limitele categoriei 73 kg. După trei victorii, a fost învins în finală de colegul de lot național, Alexandru Raicu, de la Dinamo București. Dzitac a ocupat locul 2 şi în urmă cu un an, dar atunci a luat startul la categoria de greutate inferioară, 66 kg.

A treia  medalie a obținut-o Laszlo Szoke, locul 3 la aceeași categorie, 73 kg. De notat că Szoke l-a învins în duelul pentru medalie pe Robert Boldiș, tot de la CSM Oradea.

Alți doi judoka de la CSM Oradea s-au clasat pe locul 5, Sebastian Fudulu (18 ani) la categoria 60 kg, respectiv Răzvan Bodea la categoria 90 kg. Alți sportivi orădeni, legitimați la LPS CSȘ Bihorul Oradea s-au clasat pe 5, respectiv 7; Raul Ticu (16 ani) - locul 5 la categoria open; Maxim Țugulea (18 ani) - locul 7 la 81 kg; Mircea Pop și Raul Țicu - locul 7 la 90 kg; Zsolt Balla - locul 7 la +100 kg. Sportivii orădeni sunt antrenați de Emil Morar și Dan Fâșie.