Indiscutabil, prin această a treia promovare reușită de Dorin Boca, cartea lui de vizită este una care îl recomandă ca un adevărat specialist al promovărilor, iar ambiția care îl caracterizează va face ca, în viitor, de numele lui să mai putem „puncta” și alte performanțe.

Dorin Boca s-a impus în lumea fotbalului bihorean, prin cele trei promovări în decurs de patru ani, ca un personaj agreat de unii, dar foarte contestat de alții, datorită faptului că „exprimarea” lui pe dreptunghiul verde, dar mai ales pe banca tehnică, a fost una mai mult decât vulcanică, însă, fapt demn de remarcat, întotdeauna în spiritul dreptății. Sigur că uneori a mai ieșit în „decor”, însă și-a recunoscut cu fair-play „derapajele” pe care a încercat, dar și reușit, să le corecteze, prin aceasta atrăgându-și simpatia adversarilor întâlniți, dar mai ales să rămână prieteni, fapt ce întărește regula că sportul leagă prietenii care vor dăinui în timp. Prima izbândă pe banca tehnică în „arta promovării” a înregistrat-o în sezonul competițional 2015-2016, când a promovat proaspăt înființata echipă AS Padișul Bihorul Gurani, pe care a „așezat-o” pentru prima oară pe harta fotbalului bihorean, în Liga a IV-a. A revenit din nou sub Apuseni, unde a înregistrat încă un  succes prin promovarea echipei Biharea Vașcău, în sezonul 2016-2017, în Liga a IV-a, în urma unui meci de baraj, disputat pe legendarul stadion orădean „Iuliu Bodola”, în compania formației CS Săcueni, pe care a învins-o cu 2-1. Pasiunea pentru echipa de lângă „Apa Boiului” a făcut ca, la începutul sezonului 2018-2019, să revină la Vașcău unde, după un tur terminat pe locul doi, să aibă ca obiectiv promovarea. Sezonul de primăvară a fost început în forță, înregistând opt victorii consecutive luând astfel o opțiune categorică înspre obiectivul propus, fapt ce i-a conferit echipei Biharea Vașcău promovarea matematică cu două etape înaintea finalului. „După un tur încheiat pe poziția a doua am fost ferm convins că putem ataca promovare. Am abordat returul în forță, iar acest aspect îl pot numi unul al surprizei totale, deoarece partenerii de întrecere nu au fost capabili să țină pasul cu noi, care, practic, la un moment dat am defilat înspre Liga a IV-a, fără nici un fel de emoții. S-a încheiat un campionat, evident va urma altul, însă o să analizez situația în ceea ce privește viitorul meu pe banca tehnică, care va depinde în primul rând de obiectivele conducerii echipei, dar mai ales a celor care susțin gruparea vășcăuană, deoarece saltul în liga imediat superioară va fi unul, categoric, mai dificil de susținut din mai multe puncte de vedere. Evident, pe această temă, voi avea o discuție civilizată cu cei în drept de a lua decizii asupra viitorului echipei Biharea Vașcău”, a afirmat fericitul antrenor Dorin Boca.

PS. Prezent la festivitatea de premiere a vășcăuanilor, președintele AJF Bihor, prof. Radu Bitea, a afirmat că performanța antrenorului Dorin Boca, proaspăt deținător al Licenței UEFA Grassroots C, este unică la nivel național, deoarece în ultimii cinci ani nici un antrenor, din Liga a V-a sau a IV-a, nu a reușit promovarea de trei ori.