Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a judecat ieri incidentele de la meciul Steaua - CFR (etapa a II-a) în care Eugen Trică şi Yssouf Kone au fost acuzaţi de cei din Ghencea că au incitat publicul. Trică şi Kone au fost suspendat două etape şi amendaţi cu 7.000 de lei pentru incitarea publicului şi pentru gesturi obscene. Astfel, cei doi jucători nu vor evolua la meciurile CFR-ului cu Dinamo (etapa 4, deplasare) şi Gaz Metan (etapa 5, acasă).

Alte decizii ale Comisiei de Disciplină:

* Fotbalistul Stelei, Pantelis Kapetanos, a fost suspendat o etapă după cartonaşul roşu primit în etapa trecută, în meciul cu Unirea. De asemenea, grecul va trebuie să plătească şi o amendă de 740 de lei.

* Finanţatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a fost sancţionat, în premieră, de către Comisia de Disciplină a LPF, cu patru etape de suspendare şi amendă 2.400 de lei, pentru că a intrat în vestiarul arbitrilor la meciul cu FC Braşov,

* a fost ratificată solicitarea clubului FC Timişoara de sancţionare a jucătorului David Rodriguez Sanchez cu 25 la sută din salariul său pe un an;

 * a fost ratificată solicitarea clubului Universitatea Craiova de sancţionare a jucătorului Mircea Bornescu - 25 la sută din salariul său pe un an;

* jucătorul echipei FC Braşov, Daniel Oros, a fost suspendat o etapă şi amendat cu 740 de lei pentru eliminarea din meciul cu FC Vaslui;

* jucătorul echipei Politehnica Iaşi, Cristian Munteanu, a fost suspendat o etapă şi amendat cu 740 de lei pentru eliminarea din meciul cu unirea Alba Iulia;

Cazul "Valiza" a fost suspendat până la apariţia unor noi date privind abaterile oamenilor din fotbal în plan sportiv.