Tricolorii, animaţi doar de gândul victoriei
România - Macedonia
Ţinând cont că principalele favorite la calificare, Cehia şi Olanda, n-au disputat încă nici un meci, partida pe care România o va susţine în această seară, la Craiova, împotriva Macedoniei, devine derby, prin prisma faptului că întâlnim liderul grupei I, formaţia macedoneană deţinând această poziţie datorită golaverajului superior. Pentru ca naţionala noastră să-şi îndeplinească obiectivul propus la startul campaniei de calificare, adică nouă puncte din primele trei jocuri, este obligatorie victoria, pentru că următorul meci al tricolorilor, miercuri, cu Andorra, nu reprezintă mai mult decât un joc de verificare, nepunându-se problema învingătoarei. Până atunci, însă, grijile Generalului se leagă de numeroasele absenţe, în special cele din defensivă, care au răsturnat planurile selecţionerului, obligându-l la mutări inedite. Astfel, în această seară, vom aborda, probabil, partida cu un cuplu nou de fundaşi centrali, Iencsi şi Fl. Moldovan jucând pentru prima dată împreună. Chiar şi cu acest handicap, tricolorii sunt favoriţi, atât prin prisma valorii individuale a lotului, cât şi prin tradiţie, cele două întâlniri de până acum fiind câştigate fără probleme de selecţionata României. Selecţionerul Anghel Iordănescu va trimite în teren următoarea formulă (propabilă) de echipă: Lobonţ - Stoican, Iencsi, Fl. Moldovan, Raţ - Cernat, Fl. Petre, Pancu, Dică (Ov. Petre) - Dănciulescu, Mutu. Partida, care va începe la ora 20.30 şi va fi transmisă în direct de TVR 1, va fi condusă de o brigadă de arbitri din Austria, cu Konrad Plautz la centru, asistat de Egon Bereuter şi Walter Staudinger, arbitru de rezervă -Bernhard Brugger: Observatori din partea UEFA: Pierluigi Pairetto (Italia) şi Robert Sterckx (Belgia).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.