Meciurile din această seară vor pune punct fazei grupelor UEFA Champions League, la finalul cărora se vor cunoaşte cele 16 echipe calificate pentru optimile competiţiei. Printre echipele care speră să prindă ultimul tren se numără campioana Italiei, Internazionale, şi cea a Belgiei, Standard Liege.

În Grupa E situaţia este clară încă din etapa trecută, când Lyon şi Fiorentina şi-au asigurat biletele pentru optimi, marea perdantă fiind Liverpool, care va juca doar în Europa League. Pentru Debreţin, miza a fost copleşitoare, campioana Ungariei nereuşind să agonisească niciun punct în cele cinci meciuri disputate, fiind greu de crezut că va reuşi acest lucru chiar în jocul de diseară, de la Lyon. Dacă Barcelona este sigură de prezenţa în faza superioară, Inter îşi joacă ultima carte în duel direct cu Rubin Kazan, italienii având două şanse din trei: victoria sau meciul egal, în timp ce campionii Rusiei sunt obligaţi să învingă pe "Giuseppe Meazza" pentru a prinde locul II în grupă. În Grupa H, Arsenal va juca fără nicio grijă la Pireu, în faţa unui adversar care se va bate până la capăt măcar pentru un punct, care i-ar asigura prezenţa în optimile competiţiei. Pentru Standard Liege, victoria în meciul cu Alkmaar nu este suficientă, belgienii aşteptând ca Olympiakos să piardă duelul cu "tunarii" pentru a prinde in extremis locul II. Dacă vor rata calificarea în optimi, elevii lui Bölöni se vor consola cu prezenţa în Europa League.

Grupa E
Liverpool - Fiorentina
Lyon - Debrecen
Clasament:
1. Fiorentina 5 4 0 1 12-6 12
2. Lyon 5 3 1 1 8-3 10
.................................................................................
3. Liverpool 5 2 1 2 4-5 7
.................................................................................
4. Debrecen 5 0 0 5 5-15 0

Grupa F
Inter Milano - Rubin Kazan
Dinamo Kiev - FC Barcelona
Clasament:
1. FC Barcelona 5 2 2 1 5-2 8
2. Inter Milano 5 1 3 1 5-6 6
................................................................................
3. Rubin Kazan 5 1 3 1 4-5 6
................................................................................
4. Dinamo Kiev 5 1 2 2 6-7 5

Grupa H
Olympiakos Pireu - Arsenal Londra
Standard Liege - Alkmaar
Clasament:
1. Arsenal 5 4 1 0 11-4 13
2. Olympiakos 5 2 1 2 3-5 7
.................................................................................
3. Standard 5 1 1 3 6-8 4
...................................................................................
4. Alkmaar 5 0 3 2 3-7 3
La finalul fazei grupelor, primele două clasate vor obţine calificarea în "8-imile" Ligii Campionilor, iar echipele clasate pe poziţia a treia vor accede pe tabloul Ligii Europa, în "16-imi".