Liga a V-a la fotbal are programată ultima etapă la finele acestei săptămâni, iar cele mai echilibrate partide se anunță a fi cele dintre Inter Aștileu – Unirea Roșia și Minerul Voivozi – Vida Pomezeu. Celelate jocuri par a fi mai dezechilibrate, în care una dintre echipe pornește destul de clar ca favorită.

La Suplacu de Barcău, Slovan Valea Cerului, după ce a terminat ultimul joc în minutul 28, la scorul de 0-6, cu Unirea Roșia, pare a fi victimă sigură în fața campioanei acestui eșalon. * Inter Aștileu vine după un succes categoric înregistrat în deplasare, iar acesta cu siguranță îi va da o doză importantă de încredere în derby-ul cu Unirea Roșia. * Minerul Șuncuiuș ar trebui să-și spele runșinea suferită după eșecul 8-1 suferit la Vulturul Dobrești, iar advarsara, Biharea Vașcău, pare să-i ofere această șansă. * La Inand, AS Cefa, a treia clasată, este favorită să se impună în fața unei echipe precum AFC Crișana Oradea, aflată în subsolul ierarhiei. * Cel mai echilibrat meci al acestei ultime etape, între două formații care au același număr de puncte, se va juca la Voivozi între Minerul și Vida Pomezeu. Deși clasate în partea a doua a ierarhiei, ambele echipe vin după rezulte pozitive înregistrate în etapa trecută: minerii s-au impus 3-1, în deplasare, iar pomezanii au remizat 3-3, acasă, cu a doua clasată. * Privind clasamentul, CSC Nojorid Livada pare a fi mare favorită în partida ce o va juca acasă, cu Viitorul Dobrești. În schimb forma sportivă arătată în runda precedentă este favorabilă oaspeților de duminică, aceștia câștigând 8-1 meciul cu Minerul Șuncuiuș, o formație mai bine clasată. În schimb cei din comuna Nojorid au obținut doar o remiză, scor 3-3, în deplasare, cu Vida Pomezeu, o formație din partea a doua a ierarhiei.

Programul jocurilor din ultima etapă:

Sâmbătă

Ora 11.00: Slovan Valea Cerului – Zorile Buntești (la Suplacu de Barcău)

Duminică

Ora 13.00: Inter Aștileu – Unirea Roșia

Ora 15.00: Minerul Șuncuiuș – Biharea Vașcău (la Bratca)

Ora 18.00: AS Cefa – AFC Crișana Oradea (la Inand)

Ora 18.00: Minerul Voivozi – Vida Pomezeu

Ora 18.00: CSC Nojorid Livada – Viitorul Dobrești (la Nojorid)

Viitorul Bratca va sta.

 

CLASAMENT

1. Zorile Buntești               23     20     2       1       124-29        62

2. CSC Nojorid Livada       23     17     2       4        85-45 53

.......................................................

3. AS Cefa                       23      13     2       8       68-49 41

4. Unirea Roşia                22     12     2       8       58-50 38

5. Inter Aştileu                  23     11     4       8       76-59 37

6. Minerul Şuncuiuş         23     9       5       9        53-57 32

7. Viitorul Bratca             24     9       3       12     55-58 30

8. Biharea Vașcău          23     8       2       13     54-61 26

9. Minerul Voivozi            23     7       4       12      49-63 25

10. Vida Pomezeu          23     7       4       12     48-76 25

11. Viitorul Dobrești          23     7       3       13      51-90 24

12. AFC Crișana Oradea 23     6       2       15      28-57 20

13. Slovan Valea Cerului 22     3       5       14      28-83 14