Poate cel mai aşteptat transfer al ultimelor zile, pivotul străin lipsă din angrenajul echipei a semnat cu CSM CSU Oradea. Este vorba despre lituanianul Arturas Valeika care, în tinereţe, a evoluat timp de patru ani în liga universitară nord-americană, iar ca profesionist a jucat două sezoane în EuroCup.

 

Aşadar, lotul cu care echipa de baschet masculin orădeană va aborda noul sezon a fost definitivat. Fără Sean Barnette, Will Franklin sau Sean Denison, dar cu Obie Trotter, Goran Gajovic sau Arturas Valeika, CSM CSU va aborda noul sezon la fel ca întodeauna: doar cu gândul la victorie. Rămâne de văzut dacă şi de această dată Cristian Achim va reuşi să construiască acel mecanism care să funcţioneze şi să producă rezultate. Aceste premise există având în vedere calitatea noilor jucători, dar până la fapte există un drum lung de parcurs.

 

4 ani în liga universitară nord-americană

Originar din Vilnius, Valeika are 32 de ani şi a semnat un contract cu CSM CSU valabil pentru sezonul 2017-2018. El are 2,07 metri înălţime şi evoluează doar ca pivot. Una dintre cele mai importante perioade din carieră, noul component al echipei orădene a petrecut-o în Statele Unite ale Americii. Acolo el a evoluat în liga universitară nord-americană (NCAA) între 2004 şi 2008. În primii doi ani a jucat pentru Midland, iar în ultimii doi a evoluat pentru Weber State. După absolvirea studiilor a revenit pe „Bătrânul Continent” unde a semnat contracte ca jucător profesionist cu următoarele echipe:  Eisbaeren Bremenhaven, SK Valmiera, BC Alytus, Perlas Vilnius, Cáceres Ciudad del Baloncesto, Neptūnas Klaipėda, Rūdupis Prienai, Lietuvos rytas Vilnius şi Lietkabelis Panevėžys din ţări precum Germania, Letonia, Spania şi Lituania. În țara natală a bifat aproape șapte sezoane cu 217 prezențe. În Letonia și Germania a petrecut câte un sezon, iar în Spania a bifat o jumătate de sezon.

 

Două sezoane în EuroCup

În ultimul sezon, Valeika a jucat pentru Vytautas Prienai-Birštonas (Lituania) și a bifat 57 de prezențe, evoluând în mai multe competiții. El a fost liderul echipei sale la recuperare. Vytautas s-a clasat pe locul al 5-lea în campionat, a fost semifinalistă în Cupa Lituaniei și a câștigat Liga Baltică. În semifinalele acestei competiții, echipa lui Arturas a învins-o pe Kalev/Cramo, formație la care a evoluat fostul conducător de joc al CSM-ului, Branko Mirkovic, după cum informează site-ul oficial al clubului orădean. Valeika a bifat 39 de prezențe în campionatul lituanian, având medii statistice de 10.8 puncte, 5.1 recuperări (1.9 ofensive), 2.0 pase decisive, 0.9 intercepții și 0.4 capace cu 2.0 posesii pierdute pentru 13.0 la eficiență în 24.4 minute pe meci. Procentajele sale au fost de 61% la aruncările din acțiune și 73% la linia de pedeapsă. De asemenea, a bifat 10 prezențe în FIBA Europe Cup, unde a avut medii de 11.4 puncte, 5.8 recuperări (1.9 ofensive), 2.1 pase decisive pentru 11.8 la eficiență în 23 minute pe partidă. El a avut 65% la aruncările din acțiune, respectiv 80% la linia de pedeapsă în cupele europene. De notat că Valeika a jucat două sezoane în EuroCup, bifând 21 de prezențe cu medii de 4.6 puncte, 2.1 recuperări și 1.2 pase decisive, cu procentaj de 64% la aruncările din acțiune, respectiv 69% la linia de pedeapsă. Între realizările individuale se remarcă includerea în cvintetul ideal al conferinței Big Sky din NCAA în ultimul sezon din liga universitară. Valeika este un jucător atletic, energic și care poate să susțină un ritm accelerat de joc. Alte calități sunt abilitatea de a se apăra în diferite sisteme, inteligența baschetbalistică și capacitatea de a recupera sub panoul advers, se mai arată pe site-ul CSM Oradea.