Mai sunt doar două etape din prima fază a Ligii Campionilor, peste trei săptămâni vom cunoaşte primele două clasate din grupe care vor merge mai departe şi echipele de pe locul trei care vor continua cursa, dar în Cupa UEFA. În grupa A, Monaco şi Liverpool joacă ultima carte de a rămâne în competiţie, iar liderul grupei, Olympiakos, are o misiune relativ uşoară cu codaşa grupei, "Super Depor", din sezonul trecut fiind acum o superdezamăgire. Meci decisiv pentru "galacticii" lui Real Madrid, care au de luat o revanşă pentru eşecul umilitor de la Leverkusen, dar sunt şi obligaţi să învingă pentru a nu ieşi prematur din cursă. La Kiev, gazdele sunt favorite în faţa unei echipe romane aflate în degringoladă, atât în Champions League, cât şi în întrecerea internă. Una dintre cele două echipe cu maximum de puncte acumulate în patru etape, Juventus, primeşte vizita lui Ajax, formaţia olandeză fiind obligată să joace la victorie, în timp ce italienii, deja calificaţi, ar putea juca fără mulţi titulari. Dacă învinge pe Maccabi, Bayern face un pas mare spre optimi, ceea ce ar fi un lucru normal pentru o grupare cu pretenţii. Derby interesant în grupa D, Manchester şi Lyon disputându-şi primul loc în clasament, pentru că problema calificării este aproape rezolvată. Codaşele grupei se întâlnesc între ele, singura miză fiind locul de Cupa UEFA. Grupa A AS Monaco - FC Liverpool Arbitri: Bo Larsen - Bo Pedersen, Palle Udsen (toţi din Danemarca) Olympiakos Pireu - Deportivo La Coruna Arbitri: Terje Hauge - Ole Borgan, Steinar Holvik (toţi din Norvegia) Clasament: 1. Olympiakos 7p (golaveraj 3-2); 2. Liverpool 7p (golaveraj 3-1); 3. Monaco 6p (2-4); 4. Deportivo 2p (0-3). Grupa B Real Madrid - Bayer Leverkusen (Pro TV) Arbitri: Alain Hamer - Henri Reuter (ambii din Luxemburg), Attilio Ugolini (Franţa) Dinamo Kiev - AS Roma Arbitri: Michael Riley - James Devine, Glenn Turner (toţi din Anglia) Clasament: 1. Dinamo Kiev 7p (9-5); 2. Leverkusen 7p (9-6); 3. Real Madrid 7p (7-7); 4. AS Roma 1p (4-11). Grupa C Juventus Torino - Ajax Amsterdam Arbitri: Konrad Plautz - Walter Staudinger, Markus Mayr (toţi din Austria) Bayern M?nchen - Maccabi Tel Aviv Arbitri: Medina Cantalejo - Alberto Perez, Victoriano Carrasco (toţi din Spania) Clasament: 1. Juventus 12p (4-0); 2. Bayern M?nchen 6p (5-2); 3. Ajax 3p (4-7); 4. Maccabi 3p (2-6). Grupa D Sparta Praga - Fenerbahce Istanbul Arbitri: Wolfgang Stark - Volker Wezel, Thorsten Schiffner (toţi din Germania) Manchester United - Olympique Lyon Arbitri: Kim Milton Nielsen - Jorgen Jepsen, Torben Jensen (toţi din Danemarca) Clasament: 1. Lyon 10p (11-6); 2. Manchester United 8p (12-5); 3. Fenerbahce 3p (6-13); 4. Sparta 1p (2-7).