Ultima verificare înaintea startului Ligii a II-a - Luceafărul înfruntă Şoimii Lipova
Luceafărul Oradea încheie sâmbătă seria meciurilor de verificare din perioada precompetiţională. De la ora 11.00, "luceferii" joacă pe teren propriu, la baza sportivă din Sânmartin, cu Şoimii Lipova, echipă care activează în Liga a III-a.
Este ultima repetiţie înaintea startului Ligii a II-a, programat pe 3 august, când echipa orădeană va juca, tot de la ora 11.00, pe teren propriu, cu FC Snagov. În celelalte partide amicale din această vară, Luceafărul a fost învinsă de UTA (1-2) şi a remizat (3-3) cu Ripensia Timişoara, ambele jocuri disputându-le la Sânmartin.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.