Un fost campion la polo rupe tăcerea!
În atenţia Primăriei Oradea
Protest împotriva modalităţii în care s-a efectuat renovarea Bazinului Acoperit din Oradea
* Vă rugăm să precizaţi firma care a fost desemnată drept consultant tehnic şi consultantul de specialitate în cazul lucrărilor de reabilitare a Bazinului Acoperit. Solicit să precizaţi dacă s-a întocmit un proiect de specialitate pentru instalarea sistemului de alimentare şi tratare a apei, dacă s-a făcut un proiect şi dacă execuţia lucrării este conformă cu acesta. Ţinem să precizăm că la ora actuală temperatura apei şi calitatea acesteia lasă de dorit.
* Un bazin acoperit trebuie să îndeplinească două condiţii esenţiale: calitatea apei şi ventilaţia. În mod concret, dorim să aflăm unde s-a efectuat analiza de laborator a apei, unde a fost amplasat graficul care prezintă temperatura zilnică a apei şi a ambientului, ce soluţii şi ce substanţe se aplică pentru tratarea acesteia. Lipsa ventilaţiei în bazin şi la duşuri obligă administratorii bazinului să deschidă geamurile, fapt inadmisibil pentru o bază sportivă de acest profil.
* Vă solicităm un raport detaliat al cheltuielilor efectuate în procesul de renovare pentru elucidarea raportului dintre suma destinată instalaţiilor aplicate şi suma cheltuită pentru finisajul interior. Am dori să precizaţi cantitatea de vopsele utilizată pentru protejarea suprafeţelor metalice şi cantitatea de soluţie pentru îndepărtarea ruginei.
* De ce nu au fost drenate canalele de scurgere a apei din Sparge valul bazinului?
* Sesizăm faptul că amplasarea ţevii care face legătura dintre bazin şi pompa de evacuare a apei la înălţimea de 30-40 de centimetri de-a curmezişul porţiunii laterale a bazinului înspre trambulină reprezintă un permanent pericol de accidentare. La fel ca şi aplicarea unui strat de vopsea pe marmura de la marginea bazinului.
* De ce nu a fost cuprins în planul de renovare şi bazinul de iniţiere şi refacere ?
* Ţinem să precizăm că dezafectarea bazinului de iniţiere şi refacere va avea repercusiuni grave asupra performanţelor polo-ului orădean, din nefericire, singura ramură a sporturilor nautice care nu a dispărut din oraşul nostru.
* Lipsa bazinului de iniţiere face imposibilă formarea de noi generaţii de sportivi. Aceeaşi gravă greşeală de concepţie este prezentă şi în realizarea planului de construire a bazinului olimpic care se află în curs de execuţie.
Vă rugăm să oferiţi răspunsuri punctuale la problemele ridicate de noi şi să luaţi măsuri pentru remedierea urgentă a acestora.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.