Șah Club Oradea, prin intermediul lui Fleisz Ioan, unul dintre cei trei fondatori ai clubului alături de Dan Raț și Dan Cezar Carțiș, organizaează sâmbătă, de la ora 18.00, pe platforma serverului de specialitate chess.com, un nou concurs online, de tip open, în care va fi decernat titlul de campion al clubului în 2021.

Orice persoană, care până la ora startului s-a înscris în Șah Club Oradea, va participa la această competiție în care se va juca în sistem elvețian, șah fulger, 7 runde, 5 min+2 sec/mutare. Cererea de înscriere în club se poate face în secțiunea dedicată de pe serverul chess.com. Înscrierile în concurs se fac începând cu o oră înaintea startului, la adresa turneului de pe www.chess.com, neffind percepută taxă de participare. Arbitrul turneului va fi Ioan Fleisz, cel care de altfel se ocupă și de organizarea acestuia. Se vor mai acorda diplome câștigătorilor următoarelor categorii: general, feminin, junori și junioare (cei născuți după 1 ianuarie 2003). Folosirea oricărui tip de asistență este interzisă, cei care vor pfi prinși încălcând această regulă, vor fi suspendați definitiv. Concursul va fi monitorizat de software-ul Anti-cheating al serverului www.chess.com precum și de către arbitrul turneului. Informații suplimentare pot fi obținute apelând numărul de telefon 0748.185.452 sau prin e-mail trimis la adresa sahcluboradea@yahoo.com.