FC Bihor va aborda partea a doua a campionatului cu noutăţi şi în staff-ul medical, nu numai cel tehnic. Clubul orădean l-a cooptat pe doctorul Alin Iova, un medic cu experiență în domeniul sportiv, care în ultimii ani a activat la echipa de baschet CSM CSU Oradea.


În fapt, pentru Alin Iova este o revenire la FC Bihor după 15 ani. „Doctorul Alin Iova, care a mai fost medicul echipei FC Bihor, la începutul anilor 2010, se întoarce astfel la echipa de fotbal fanion a judeţului, pentru a se îngriji de sănătatea componenţilor echipei noastre. Cu o vastă experienţă în domeniu, după ce mult timp a fost şi medicul echipei de baschet CSM CSU Oradea, unde a atins cele mai înalte performanţe, dr. Alin Octavian Iova vine pentru a aduce un plus de încredere şi profesionalism serviciilor medicale de la FC Bihor”, menţionează site-ul clubului orădean.

Alin Iova a ajuns la FC Bihor în anul 2000, ca fizioterapeut, iar din anul 2001 a profesat ca medic, adus de Gheorghe Alexandrescu, preşedintele clubului în acea perioadă. Ulterior a activat şi la Centrul de Fotbal Liberty Salonta, după care s-a reîntors la FC Bihor. În stafful medical a fost cooptat şi kinetoterapeutul Alexandru Bogdănel, care în paralel îşi desfăţoară și activitatea de arbitru la nivel judeţean, dar şi în lotul de Liga III. 
În ultima perioadă, activitatea medicală la echipa orădeană a fost asigurată de medicul Nicu Buciuman şi kinetoterapeutul Mihai Cherman.