Un orădean se va bate pentru titlu, în Ungaria - A semnat cu echipa de pe locul al treilea
Tânărul fotbalist orădean Mario Simuț va juca la formația maghiară MOL Fehervar, cea care ocupă locul al treilea în prima ligă, la patru puncte distanță de liderul Paks și trei puncte de campioana Ferencvaros, a doua clasată.
Ultima dată legitimat la Haladás Szombathelyi, o echipă de mijlocul clasamentului în liga secundă, Mario Simuț și-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract după ce nu a fost plătit în ultimele două luni. Mai mult, acesta se afla în ultimele 6 luni de contract astfel că pasul spre vârful fotbalului maghiar a fost făcut foarte ușor. „Sunt foarte fericit că am semnat cu Fehervar. Când am văzut prima dată echipa live, în 2021, la un meci Vidi - Ferencvaros, m-a impresionat atmosfera și mi-a intrat în cap că mi-ar plăcea să joc cândva aici. Obiectivele mele sunt să dau 100% la echipă și, pe plan personal, să fiu convocat în continuare la naționala Under 21. Stilul echipei este unul frumos, ofensiv, dovadă și numărul de goluri înscrise, iar eu mă simt cel mai bine pe teren în sistemul 3-5-2”, a declarat tânărul fotbalist după ce a semnat contractul cu clubul din Szekesfehervar.
Mario Simuț este un fundaș dreapta de 20 de ani care mai poate evolua și ca extremă dreapta sau mijlocaș central. Calitățile sale precum și dubla cetățenie, mama lui Mario având cetățenia maghiară, au făcut ca acesta să fie convocat la naționatele de tineret U19 și U21 ale Ungariei, asta după ce nimeni din Federația Română de Fotbal nu i-a acordat atenție. Tatăl lui Mario este Sorin Simuț, fost fotbalist la FC Bihor, iar el este cel care i-a călăuzit primii pași în fotbal la Șoimii Oradea, clubul sportiv pe care îl conduce. Talentul lui Mario nu a trecut neobservat astfel că el s-a aflat o perioadă în cadrul academiei puternicului club de fotbal englez, West Ham United. Cu toate acestea responsabilii loturilor naționale ale României nu au găsit de cuviință să îi acorde atenția necesară. În urmă cu exact doi ani semna primul său contract de profesionist cu echipa maghiară din liga secundă pentru care jucase și la nivel de U19.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.