CSM Oradea - CSŞ Marta Baia Mare 35-27 (16-14) În ideea că sâmbătă va avea etapă liberă (se cunoaşte câte probleme de organizare a meciurilor cauzează retragerea sau excluderea mai multor echipe din Seria Vest a Diviziei A) şi profitând de prezenţa în oraşul nostru a formaţiei de juniori CSŞ Marta Baia Mare, vicecampioană naţională la juniori I în sezonul trecut, echipa de handbal CSM Oradea a programat două jocuri cu echipa băimăreană, primul disputat ieri dimineaţa, al doilea după-amiaza. Pentru că urmează o serie de meciuri decisive în privinţa câştigătoarei seriei, jocuri care pot decide cine va fi echipa care va promova, antrenorii orădeni Adrian Ştot şi Adi Rus încearcă să-şi ţină elevii conectaţi la spiritul de competiţie, contactând diverse echipe pentru partide amicale. Aşa s-a întâmplat ieri, orădenii susţinând două examene extrem de utile în compania grupării de juniori Marta Baia Mare. În jocul desfăşurat dimineaţa, la sala de sport LPS Bihorul, ambele combatante au oferit un spectacol agreabil, punctat cu numeroase goluri, parade ale portarilor, reuşite gen bombardier, marca Gheorghe Daniel sau execuţii de fineţe (capitol la care au excelat Liberţ şi Şandru). Dovedind că alcătuiesc o grupare omogenă, cu destule individualităţi, ceea ce nu întâmplător le-a adus titlul de vicecampioni naţionali, handbaliştii băimăreni au pus serios la încercare formaţia gazdă, mai ales în prima repriză, când s-au ţinut scai de orădeni, diferenţa nefiind mai mare de un gol sau două. Suflul i-a ţinut pe oaspeţi încă primele zece minute ale reprizei secunde, apoi gazdele au mărit tempoul, au fructificat cu mai mare atenţie fazele de contraatac şi au obţinut o victorie logică. Însă ceea ce a contat mai mult a fost utilitatea acestui test, binevenit pentru orădeni în perspectiva dificilelor partide ce-i aşteaptă la Sânnicolau Mare şi la Turnu Severin. Jocul a fost condus de arbitrul Carol Iagăr. CSM: Marchiş, Vlăduţ, Leu (portari) - Liberţ 6 goluri, Rus 3, Roman, Gheorghe 4, Simeria 3, Şandru 7, Niţă 3, Mateaş 5, Munea 2, Almasi 1, Tăutu 1.