Etapa a 9-a din cadrul Seriei A a Diviziei A la handbal masculin programează, astăzi, de la ora 18.00, în localitatea timişeană Sânnicolau Mare, partida dintre Unirea, din localitate, şi formaţia orădeană antrenată de către Cosmin Liberţ.

În meciul tur, disputat la Oradea în Arena Antonio Alexa, formaţia bihoreană nu a avut absolut nici o emoţie în a învinge o echipă cu mulţi jucători care practică acest sport din pasiune dar care pun mult suflet în asta. La finalul acelei partide, terminate cu scorul de 39-27 pentru roş-albaştri, antrenorul orădenilor sublinia acest aspect în semn de apreciere faţă de echipa adversă. Totuşi, Unirea a arătat excelent în ultimele trei partide disputate în care a câştigat 34-30, în deplasare, cu Unversitatea Craiova şi 34-29, acasă, cu CSU Târgu Jiu, fiind învinsă, în ultima etapă, la doar trei goluri diferenţă de către CSM Făgăraş, a doua clasată, care a bătut Oradea la 6 goluri diferenţă. Şi bihorenii au pierdut ultimul meci oficial disputat la Odorheiu Secuiesc, în compania liderului. CSM Oradea ocupă locul al 4-lea în timp ce Unirea este a 6-a clasată. Având în vedere ultimele rezultate ale celor două formaţii ne aşteptăm la un rezultat mai strâns în Banat dar tot cu CSM Oradea, evident, favorită la victorie.