United Bihor va participa cu două echipe în competițiile naționale organizate de FRF. Una va activa în Liga a II-a, iar cealaltă, alcătuită din junioare, a fost înscrisă în Liga a III-a.

Prima echipă de la United a fost repartizată în seria a 2-a a ligii secunde, alături de Olimpic Star Cluj, Univ. Olimpia Cluj 2, Atletic Drobeta, Dream Team București,  SSU Politehnica Timişoara, Carmen București și Olimpia Gherla. În locul echipei CSM Târgu Mureș, care nu s-a mai înscris, va fi acceptată o formație din eșalonul trei. Sistemul de desfășurare va fi tur-retur (16 partide), la finalul cărora ocupantele locului 9  din fiecare serie vor retrograda, iar primele două clasate vor promova în Liga I. Campionatul este preconizat să înceapă în 12 septembrie.

La sfârșitul săptămânii trecute, echipa condusă de Ficuț Csaba și antrenată de Raul Bălăiban a participat la un triunghiular în Timiș, la Comloșul Mare, alături de echipa locală, nou înscrisă în Liga a III-a, și Juventus Timișoara. „A fost un turneu foarte reușit, benefic unde am participat cu un lot tânăr, care în mare parte va evolua în Liga a III-a. În sezonul 2021-2022 vom participa cu doua echipe în competițile organizate de FRF, în Liga a II-a și in Liga a III- a, unde tinerele fotbaliste al clubului vor avea oportunitatea de a acumula mai multă experiență”, a afirmat Ficuț Csaba.

În ediția trecută, echipa bihoreană a participat la barajul de promovare, ratând de puțin accederea în prima ligă.

În cealaltă serie vor juca FK Csikszereda; Vasas Femina Odorheiu Secuiesc 2; Vulpițele Galbene Roman; Navobi Iași; Nicu Gane Fălticeni; Măgura Bacău; Selena Constanța; Activ Slobozia; Atletic Club Onix 2010 Râmnicu Sărat.

În primul eșalon vor participa 12 echipe. Componența Ligii a III-a va fi definitivată la sfârșitul acestei luni.