United Bihor, la barajul de promovare în Liga I - Bihorencele vor juca două meciuri acasă
Fotbalistele de la United Bihor Aleșd și-au aflat programul de la barajul de promovare în Liga I. În play-off vor evolua câștigătoarele celor trei serii din Liga II şi locul 2 din Seria 3, United Bihor.
Bihorencele vor întâlni Ladies Târgu Mureș (câștigătoarea Seriei 2), Dream Team București (câștigătoarea Seriei 3) și prima clasată din Seria I, CSŞ Târgoviște sau Vulpițele Galbene Roman. Cu o etapă înainte de final, CSS Târgoviște ocupă prima poziție, cu 27 de puncte, iar pe locul al doilea se află Vulpițele Galbene Roman, cu 24 de puncte.
Echipa bihoreană a avut noroc la tragerea la sorţi, urmând să dispute două jocuri pe teren propriu, un aspect important şi din punct de vedere financiar, nu numai sportiv. Prima adversară a echipei pregătite de Raul Bălăiban va fi, pe 5 iunie, câștigătoarea Seriei 1 Pe 9 iunie, United Bihor va juca tot pe terenul de la Tileagd, în compania fostei colege de serie, Dream Team București, pentru ca pe 12 iunie să se deplaseze în Mureș, mai precis la Miercurea Nirajului, pentru ultimul joc în care va întâlni câștigătoarea Seriei a II-a, Ladies Târgu Mureș. Primele două clasate vor promova în prima ligă.
„Am avut emoții mari la tragerea la sorți, dar până la urmă am obținut un program care, cel puțin din punct de vedere financiar, mă refer aici la costurile de organizare, ne avantajează. Vom aborda barajul încrezători în forțele noastre, indiferent de rezultat, avem doar de câștigat, mai ales că nici cel mai optimist suporter al echipei nu s-ar fi așteptat să ajungem în antecamera primei ligi”, a afirmat antrenorul United Bihor, Raul Bălăiban.
„La ce dificultăți am întâmpinat în acest sezon, este un miracol că vom juca pentru promovarea în prima ligă. Se pare, însă, că fotbalul îi răsplătește și pe cei silitori, nu doar pe cei bogați. Vom da totul pe teren pentru a obține rezultate bune care să facă cinste fotbalului bihorean. Batem la porțile Ligii I, semn că fotbalul feminin din județul nostru merită susținut”, a completat Ficuț Csaba, președintele echipei aleșdene.
Fiind singura echipă bihoreană care activează în eșalonul secund al fotbalului românesc, United Bihor a depus, recent, un proiect nerambursabil la Primăria Aleșd sperând că va obține sprijinul autorităților locale. Proiectul intitulat „Reprezentăm fotbalul aleșdean în elita națională chiar în pandemie” are șanse din ce în ce mai mari să se materializeze spre bucuria iubitorilor de fotbal din urbea de pe Crișul Repede, dar și din județ, care așteaptă de aproape două decenii ca Bihorul să revină în primul eșalon valoric al fotbalului feminin românesc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.