Usain Bolt sfidează timpul şi spaţiul
Sprinterul jamaican, Usain Bolt, care a cucerit titlul mondial la 100 de metri cu timpul de 9 secunde şi 58 de sutimi, stabilind un record mondial, a declarat că este convins că poate parcurge această distanţă într-un timp şi mai rapid.
"Cred că totul este posibil. Ştiu că pot să alerg această distanţă în 9.40. Cred că mă voi opri la acest timp. Scopul meu nu este acela de a stabili recorduri, ci de a câştiga curse. Am avut un debut de sezon dificil, cu un accident rutier în luna aprilie, astfel am întârziat cu pregătirile. Am trecut prin multe lucruri", a punctat Bolt.
Bolt nu consideră că a devenit o legendă odată cu stabilirea acestui record, dar este convins că în doi ani de zile va realiza acest lucru: "Eu o legendă? Mă îndrept către asta în următorii doi ani, nu pot încă să fiu. Trebuie să realizeze aceste performaţe şi în anii viitor. Nu ştiu dacă sunt cel mai bun sprinter din istorie. Fanii trebuie să stabilească acest lucru".
Referitor la cursa de duminică seară, de la CM de la Berlin, atletul jamaican a precizat că era convins după primii 50 de metri că nu are cum să piardă. "Nu sunt în aceeaşi formă ca la JO de la Beijing, dar sunt într-o formă destul de bună. Am izbutit un start bun, iar la 50 de metri ştiam că va fi foarte greu să mă învingă cineva pentru că am ştiut că sunt cel mai puternic. Am întors capul şi am văzut că mă duelam cu Tayson Gay. Asta înseamă cu adevărat atletismul, competiţia cu Tyson Gay şi Asafa Powell", a completat sportivul jamaican.
Sportivul jamaican Usain Bolt a stabilit un record mondial în proba de 100 metri, cu 9.58, duminică, la Campionatele Mondiale de Atletism de la Berlin. Vechiul record, 9.69, fusese stabilit tot de Usain Bolt, la 16 august 2008, la Jocurile Olimpice de la Beijing. Locul doi a revenit americanului Tyson Gay, cu 9.71, record al SUA, în timp ce pe trei s-a clasat jamaicanul Asafa Powell, cu 9.84, cea mai bună performanţă a sa în acest sezon.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.