Vacanţa baschetbaliştilor se apropie de final - CSM U Oradea se reuneşte pe 10 august
Echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea începe în această săptămână pregătirile pentru noul sezon competițional. Roș-albaștrii au programată reunirea joi, 10 august, joi la ora 11.00, primul antrenament urmând să se desfășoare în aer liber, pe stadionul Iuliu Bodola din Oradea.
În prima parte a pregătirii, baschetbaliştii vor avea câte două antrenamente pe zi, acestea urmând să se desfășoare în aer liber, în sala de forță, precum și pe terenul de baschet.
Staff-ul tehnic al echipei de baschet masculin a rămas neschimbat. Cristian Achim se află la cel de-al 15-lea sezon în funcția de antrenor principal la CSM CSU Oradea, Radovan Markovic va fi antrenor asistent pentru cel de-al 5-lea sezon, după ce în prealabil a petrecut trei ani în calitate de jucător al echipei de seniori și a avut două sezoane ca antrenor în cadrul Academiei CSM Oradea. Antrenor de pregătire fizică va fi în continuare profesorul universitar Marius Marinău, aflat la cel de-al 8-lea sezon în această funcție. Şi colectivul medical va continua, de asemenea, în alcătuirea consacrată. Medicul Alin Iova, kinetoterapeutul Cristian Dan – cel mai longeviv component al echipei – și maseurul Anton Țâmpu vor depune toate eforturile pentru a-i ajuta pe sportivi să se ridice la nivelul așteptărilor și potențialului din punct de vedere fizic.
Lotul de jucători a suferit câteva modificări, însă zece sportivi au fost păstrați din sezonul precedent. Este vorba despre: Erick Neal, Tudor Gheorghe, Kris Richard, Luca Năstruț, Enzo Vescan, Bobe Nicolescu, Nikola Markovic, Donatas Tarolis, Cătălin Baciu și Marian Schmidt. Noutăți sunt două în acest moment, fiind vorba despre Toddrick Gotcher și Nijal Pearson. Lotul va fi completat cu un sportiv ce acoperă poziția 5, iar la pregătiri vor participa câțiva tineri din cadrul Academiei CSM Oradea.
La capitolul plecări sunt confirmate numele lui Josh Bostic (retras), Mark Ogden (transferat la Fortitudo Bologna), Stephen Holt și Justin Carter.
CSM va disputa o serie de meciuri de pregătire în Oradea, acolo unde are programat și startul oficial al sezonului 2023/24, la data de 15 septembrie, când este programată ziua de deschidere a turneului de calificare din Cupa României la baschet masculin – ediția 2023/24, la care vor mai participa U BT Cluj şi Dinamo Bucureşti.
Liga Naţională va debuta pe 7 octombrie, însă înainte, între 27 septembrie şi 1 octombrie, CSM CSU va disputa în Turcia turneul de calificare în Liga Campionilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.