Veste extraordinară din Japonia: Sensei Ghiță Toderici, campion mondial la Ashihara Karate!
În perioada 3-5 noiembrie, la Matsuyama (Japonia), s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Campionatul Mondial de Ashihara Karate, din echipa României făcând parte și patru sportivi din zona Beiușului: Sensei Ghiță Toderici, care este și antrenor în cadrul Clubului Sportiv Bihorul Beiuș, precum și elevii acestuia Anamaria-Ioana Mihale, Gabriel Toderici și Robert-Andrei Igaș.
În Sala Ehime Budokam din Matsuyama, sportivii beiușeni au repurtat o serie de succese remarcabile, toți cei componenți ai Clubului Sportiv Bihorul Beiuș și antrenorul lor urcând pe podiumurile competiției mondiale. Juniorul Robert-Andrei Igaș s-a clasat pe locul trei la kata individual, iar Anamaria-Ioana Mihale este noua campioană mondială de juniori a probei. Seniorii au adus și ei două medalii din aceleași metale: Gabriel Toderici a fost al treilea la kumite seniori, categoria „-90 kg”, iar Sensei Ghiță Toderici a devenit campion mondial de seniori în proba de kumite, categoria „90 kg”.
Proaspăt medaliat cu bronzul mondial, valorosul sportiv beiușean Gabriel Toderici declara: „După un sistem piramidal de opt, am câștigat primul meci împotriva unui adversar din Japonia, mergând mai departe în lupta pentru semifinală, unde am pierdut, pe muchie, împotriva unui danez.
Vreau să mulțumesc tuturor sponsorilor și oamenilor care ne-au fost alături în drumul nostru spre acest Mondial și, nu în ultimul rând, lui Sensei Ghiță Toderici, pentru că a dat tot și a făcut posibilă deplasarea și pregătirea noastră. Cu această ocazie, îl felicit încă o dată pentru rezultatul de campion mondial!”
Referindu-se la performanțele obținute atât ca antrenor, cât și ca sportiv, Sensei Ghiță Toderici spunea următoarele: „Osu! După cum v-am transmis în primele două zile ale Campionatului Mondial, am obținut trei medalii, prin: Igaș Robert-Andrei, locul 3 kata individual, Toderici Gabriel, locul 3 kumite, Mihale Anamaria-Ioana, locul 1 kata individual.
După cum ați văzut parcursul meu în grupe și semifinale, în a treia zi de concurs am avut marea finală, pe care am și câștigat-o, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, aceea de Campion mondial. Pentru că ziua începuse extraordinar de frumos pentru mine, cu acest trofeu, iată că îmi aud numele strigat la microfon; am fost premiat și pentru Excelent Fighter top 10 sportivi ai Campionatului Mondial, împreună cu alți doi sportivi români și cu Shihan Nicolae Dascălu”.
Noua performanță de nivel mondial reușită de Sensei Ghiță Toderici și elevii săi a fost salutată și pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Beiuș: „Cinste campionilor!
Este o mare mândrie că oameni dăruiți ai Beiușului, prin activitatea lor susținută, obțin rezultate de excepție.
Cea mai proaspătă veste este titlul de campion mondial la Asihara Karate obținut de sensei Ghiță Toderici (categoria 90 kg), la Campionatul Mondial de Karate din Japonia!
Este cu atât mai mare satisfacția, cu cât comunitatea beiușeană s-a mobilizat, trup și suflet, ca să ajute la strângerea fondurilor necesare acestei deplasări importante. Aceste fonduri au fost asigurate de Federația Națională de Karate, Asociația Națională pentru Sport, Clubul Sportiv prin Consiliul Local Beiuș, iar beiușenii (și nu numai), cu mic cu mare, au donat o sumă consistentă pentru a acoperi toate costurile deplasării. E o listă lungă de oameni devotați, care de multă vreme se implică cu un civism exemplar în toate cazurile!
Vom sprijini în continuare performanța, îi apreciem pe cei care aduc renume Beiușului în toată lumea! Mult succes în continuare întregii echipe și sincere felicitări pentru performanța mondială!”
Cât privește scopul organizării celui de-al optulea Campionat Mondial de Ashihara Karate, acesta a fost formulat chiar de președintele comitetului executiv al competiției, nimeni altul decât Hidenori Ashihara: „Karate-ul este o sursă de forță fizică și mentală într-o lume confuză și ne propunem să facem din karate strategia de bază pentru tinerii care vor face un salt înainte în societate. Scopul desfășurării acestui turneu este de a îmbunătăți și mai mult Ashihara Kaikan. Este, de asemenea, un loc în care să ne testăm pe noi înșine și obiectivele noastre pe care le-am antrenat împreună cu prietenii noștri. Prin acest turneu, sperăm să întărim și mai mult unitatea și legătura lui Ashihara Kaikan și să răspândim tehnicile speciale numite Sabaki of Ashihara Karate în întreaga lume”.
Ne ati putea spune ce post tv sau ziar a mai difuzat vestea asta cu campionii mondiali din bins?nu de alta dar asemenea campioni mondiali sant primiti cu onoruri de catre oficialii statului.logic.e clar ca e abureala ieftina dar banpasa pt unii.grav e altceva ca sant bani publici foarte multi iar nici un consilier local nu stie sau nu vrea sa stie nimic! Kiar nimeni nu vrea sa se intereseze putin de aceste aberatii de campionate pe banii cetatenilor? Atunci nuva mirati ca an de an sant probleme mari financiare cu repercursiuni grave! Mult succes ! La mai multi campioni mondiali si olimpici VIA BINS!
AVETI PERFECTA DREPTATE.CATE CAMPIONATE MONDIALE AVETI PE AN ??? RENTE VIAGERE V A DAT STATUL ROMAN?IN MOD NORMAL ORICE CAMPION MONDIAL COMFORM LEGII BENEFICIAZA DE RENTA VIAGERA PE VIATA.SANT CONVINS CA NU AVETI FIINDCA AR TREBUI SA AVETI PENTRU INCA 10 VIETI LA CATI MONDIALI SANTETI !!! PINA LA URMA NU E FRAIER CINE CERE!!! VORBA AIA...VAI STEAUA NOASTRA
La cati campioni mondiali aveti in beius in fiecare an la karate ma mir ca nu santeti si resedinta de judet! Totusi cate campionate mondiale aceti la karate? An de an? Care e cel mondial? La brasov sau in japonia? Totusi ar fi bine de stiut ca e un sport neolimpic in care poate face oricine ce vrea si oriunde asta ca sa nu fim toti luati de naivi sa nu spun de fraieri! Daca ar fi asa in sporturile adevarate ,olimpice ar fi toata lumea campioana mondiala! Rusinica! Cu cati bani ati strins pt distractia unora puteati ajuta copiii nevoiasi si cu probleme mari medicale care din pacate sant foarte multi.mai Treziti va cu campionatele astea mondiale de duzina!