Arbitrajul bihorean este pe drumul cel bun, dacă punem în balanță că în ultima perioadă nu au fost problem deosebite în meciurile disputate în competițiile organizate de AJF Bihor, iar dacă mai adăugăm faptul că încă trei arbitri au fost promovați în eșaloanele superioare, chiar că lucrurile merg foarte bine.

Putem afirma, fără teama de agreși, că arbitri bihoreni au realizat un moment deosebit și unic în istoria arbitrajului românesc prin prisma faptului că în urma concursurilor de promovare organizat de CCA, familia Matica, din cadrul Comisiei Județene de Arbitraj Bihor, a fost promovată în eșaloanele superioare. Astfel, arbitrul asistent Marius Matica a promovat, primul pe țară, în Liga a 2-a, în timp ce soția lui, Gyorgy Matica, tot arbitru asistent, a promovat în lotul de Liga a 3-a. Ambițiosul arbitru Laurențiu Pentek a devenit primul arbitru de futsal internațional FIFA, din cadrul CJA Bihor, fiind astfel răsplătit pentru seriozitatea și prestațiile bune în „mânuirea” fluierului. 

 

Președitele CJA Bihor, mulțumit

„Iată, a trecut un an de zile de când sunt președintele Comisiei Județene de Arbitri Bihor (instalat pe 6 octombrie 2023) și pot spune, fără teama de a greși, că nu au fost probleme deosebite în arbitrajul bihorean, asta în ciuda faptului că o dată cu începerea mandatului mi-am exprimat dorința față de comisia CJA Bihor, care mi-am ales-o, de  întinerire urgentă a lotului. Etapă de etapă la meciurile considerate mai grele delegăm doi arbitri experimentați și un tânăr de perspectivă, în timp ce la meciurile cu un grad de dificultate mai mic mergem cu doi arbitri tineri și unul mai experimentat. Sunt încântat de familia Matica care face multă cinste colegiului nostru și o felicit pentru promavarea în eșaloanele superioare. Același sentiment și considerație îl nutresc și pentru Laurențiu Pentek pentru frumoasa lui realizare. Am convingerea că lotul nostru de arbitri dorește întotdeauna să își facă cu brio datoria”, a firmat, președintele Comisiei Județene de Arbitri Bihor, Valer Durdeu. De altfel, Valer Durdeu a debutat și el într-o ligă superioară, fiind delegat în calitate de observator arbitri la Liga a 3-a, fapt ce face mare cinste județului nostru pe harta națională a fotbalului.

Curs de formare pentru arbitri

Comisia Județeană de Arbitri Bihor, a cărei președinte este Valer Durdeu, va organiza un nou curs de formare arbitrii de fotbal. Astfel, în această toamnă noul curs pentru formarea arbitrilor va începe pe 28 octombrie. Sunt așteptați băieți și fete cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani. Cursurile vor dura trei luni și se vor ține la Casa Tineretului din Ioșia (Aleea Cazaban). Pentru o cât mai bună organizare, în data de 24 octombrie, ora 18.00, oficialii CJA Bihor vor ține, tot la Casa Tineretului din Ioșia (Aleea Cazaban), o întâlnire cu cursanții care vor avea asupra lor pix, cartea de identitate, 2 poze 4x3, aviz medical din care să reiasă că sunt apți pentru efort fizic. Mai multe informații pot fi obținute de la secretariatul Comisiei Județene de Arbitri, la numărul de telefon 0744 348 374, Sany Nagy, secretarul CJA Bihor. Iată, este o bună oportunitate atât pentru cei care sunt fotbaliști activi, cât și pentru pasionații de fotbal de a „părtrunde” pe dreptunghiul verde în calitate de oficiali.