Victoria Avram Iancu nu și-a dezmințit nici de această dată statutul de posibilă viitoare surpriză plăcută a următoarei ediții de campionat a Ligii a IV-a Bihor câștigând categoric, cu scorul de 4-0 (3-0), în semifinalele Cupei României, faza județeană, în fața echipei Bihorul Beiuș.

 

Victoria vizează performanța

În urma rezultatelor obținute în ultima perioadă în partidele amicale sau oficiale, echipa „avrămeștilor” se pare că este pe val, iar entuziasmul este la el acasă în curtea Victoriei împingând jucătorii, dar și conducătorii, spre visuri tot mai îndrăznețe. Următorul lor țel este câștigarea cupei pe județ și întâlnirea cu echipe din eșaloanele superioare, după cum declară aceștia tot mai siguri și mai mândri de realizările lor.

În partida din semifinala cupei au trecut ușor, dominând categoric echipa din Beiuș. Aceasta din urmă se pare că în lipsa meciurilor de pregătire nu a ajuns deocamdată la omogenitatea scontată după fuziunea celor două formații Gloria și Bihorul. Scorul a fost deschis destul de repede de către gaude, în minutul 8, atunci când portarul oaspeților, S. Odobasianu, și-a introdus balonul în propria poartă. Al doilea gol a fost opera puștiului Felix Kocsis (15 ani), care, în minutul 33, a pătruns cu balonul la picior, a croșetat 3-4 adversari la limita suprafeței de pedeapsă, apoi a trimis un șut în diagonală spre colțul lung balonul poposind în plasă aproape de încheietura barelor. Scorul pauzei, de 3-0, a fost stabilit de Al. Memetea, care a înscris în ultimul minut al primei părți. După pauză, în minutul 55, M. Avram a înscris cel mai spectaculos gol al partidei după un șut de la circa 35 metri care a intrat între buturi pe la vinclul din stânga porții adverse, ridicând scorul la 4-0. Acesta fiind, până la urmă, și scorul final al semifinalei de cupă.

Urmează finala

După această partidă, amabil ca întotdeauna, managerul gazdelor, Ionuț Gale, a oferit o declarație pentru ziarul Crișana: „Partida a fost la fel de reușită, de bună calitate, ca și cea de la întâlnirea anterioară, tot în Cupa României. Echipa noastră s-a dovedit a fi net superioară celei adverse și astfel privim cu încredere spre viitor în dorința de a aduce Cupa în curtea noastră, dar și de a întâlni un adversar puternic din ligile superioare. Toate aceste realizări nu ar fi avut loc fără sprijinul d-lui primar Dan Chirla, dar și a suporterilor care sunt mereu alături de noi și cărora le mulțumim pe această cale!”

Învingătoare în deplasarea de la Voința Ciumeghiu, cu scorul de 4-1, Foresta Tileagd va fi adversara Victoriei Avram Iancu din finala Cupei României - faza județeană - care se va disputa la data de 18 iulie, pe teren neutru. Locul de desfăşurare va fi stabilit în aceste zile.

 

Victoria Avram Iancu: Fl. Gurguța - B. Stanciu ('82 Fl. Benea), Fl. Gale ('70 B. Szabó), A. Cureș, I. Chișe, G. Pleș ('46 Fl. Buzgău), Al. Memetea, M. Avram ('57 G. Ciotea), F. Kocsis, A. Costea, Al. Lobonț ('82 Gh. Herman). Antrenori: C. Cuciula, Fl. Benea

CS Bihorul Beiuș: S. Odobasianu ('81 C. Ciorna) - L. Alb ('81 R. Buz), R. Bogdan, C. Rusu, Fl. Merce ('36 I. Popa), G. Ciobriș, R. Pirtea, B. Pirtea, D. Cătălin ('59 C. Marcu), Sb. Popa ('36 M. Trip), R. Țirban. Antrenor: Vlad Silaghi/delegat Ionel Goina

Marcatori: S. Odobasianu '8 (autogol), F. Kocsis '33, Al. Memetea '45, M. Avram '55

Arbitri: Cosmin Cormoș - Alexandru Bogdănel, Daniel Leuca.