Victorie conturată în mitanul secund
CF Liberty - Unirea Dej 2-0 (0-0)
Stadion: Liberty
Gazon: excelent
Spectatori: 300
Au marcat: Cr. Luca `58, Demj?n `77
Cartonaşe galbene: Demj?n +64, Ardelean `73 / Sântejudean `20, Covacs `21, Bădan `53
Remarcaţi: Cr. Luca, Demj?n / Bădan
Liberty: Petre - Radojcic, Ibric, Hal?sz, M. dobre - L. Rus (`70 Ianc), Ardelean, Farcău (`74 Iambor), Bonchiş - Ţârlea (`46 Demj?n), Cr. Luca. Rezerve neutilizate: Merticaru, Somodi, Zaha, Olari.
Antrenori: Dan Dobai şi Gendur L?szl?. Director tehnic: Nicolae Kovacs.
Unirea: Bădan - Podină, Paraschiv, Kilin, Bojan, A. Ardelean, Bud (`59 Nicorec), Covacs, Târnovan (`72 Goga) - Kelemen, Sântejudean (`81 Boroştean). Rezerve neutilizate: Vartolomei - Pleian, Popovici.
Antrenori: Gheorghe Barbu şi Costică Olariu.
Au arbitrat: Orlando Trandu (Timişioara) - la centru, ajutat de Benone Săvulescu (Piteşti) şi Daniel Hârlab (Braşov).
Observator: Ştefan Stana (Bucureşti).
Formaţia salontană a depăşit seria meciurilor fără victorie, reuşind să obţină, sâmbătă, cel de-al doilea succes din campionat, în faţa Unirii Dej. Venită la Salonta după trei partide fără înfrângere, echipa de pe Someş a rezistat cu brio, o repriză, atacurilor gazdelor, dar lipsa pregătirii fizice şi a trei titulari şi-a spus, până la urmă, cuvântul, iar Liberty s-a impus în mitanul secund, graţie prestaţiei celor două vârfuri, Cristi Luca şi Demj?n G?bor. Terenul ud a fost aliatul echipei vizitatoare, care s-a rezumat, mare parte a meciului, să se apere supraaglomerat, încercând să păstreze egalitatea de pe tabelă. După ce Luca a reuşit să spargă blocajul advers, gazdele au ratat mai multe ocazii de a majora diferenţa, Demj?n, introdus la pauză, reuşind, spre final, să înscrie primul său gol în Divizia B. Titularizat pentru prima dată în eşalonul doi, tânărul atacant salontan, Cristian Ţârlea, s-a luptat mult, însă terenul greu l-a împiedicat să-şi pună în valoare viteza de joc. Succesul a adus liniştea în tabăra gazdelor, fotbaliştilor salontani fiindu-le deblocate drepturile financiare. Pentru echipa pregătită de Dan Dobai urmează un examen greu, la Mediaş, însă salontanii privesc cu încredere spre acest meci, propunându-şi să continue seria jocurilor bune, dar şi a rezultatelor favorabile.
Faze importante:
Min. 23: Dobre îl deschide pe Luca, acesta şutează cu pământul din interiorul careului, dar Bădan reţine.
Min. 26: combinaţie Ţârlea - Farcău, ultimul şutează cu efect de la marginea careului, dar portarul oaspeţilor prinde mingea.
Min. 30: corner salontan, balonul este respins de apărarea dejeană, L. Rus reia de la 18 m puţin pe lângă poartă.
Min. 32: Luca şutează din careu, dar Bădan reţine la rădăcina barei
Min. 34: Farcău execută peste poartă o lovitură liberă de la 22 m.
Min. 54: Petre ratează intervenţia la primul corner executat de oaspeţi, Podină reia pe lângă poartă
Min. 57: L. Rus centrează în careu pentru Luca, acesta reia din 8 m, dar Bădan acordă corner
Min. 58: Mihai Dobre execută cornerul, Luca se înalţă şi, din 4 m, înscrie cu capul la colţul scurt (1-0)
Min. 61: Demj?n îi pasează lui Luca, atacantul salontan trimiţând balonul puţin pe lângă poartă de la 15 m, lateral stânga
Min. 66: Ardelean execută o lovitură liberă de la 25 m, Bădan reţine
Min. 71: Farcău îl deschide pe tânărul atacant maghiar, Demj?n preia în careu, şutează de la 14 m, dar mingea loveşte bara din dreapta porţii oaspeţilor
Min. 72: Luca încearcă să-l surprindă pe Bădan cu un lob, dar nu reuşeşte
Min. 74: nesiguranţă în defensiva gazdelor, Nicorec şutează de la 18 m, peste poartă
Min. 77: Luca îl deschide în centru pe Demj?n, acesta preia şi înscrie plasat (2-0)
Min. 86: Ianc pătrunde pe partea dreaptă, şutează din colţul careului mare, dar mingea trece prin faţa porţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.