Echipa de polo juniori a României a debutat cu o victorie în cadrul grupei G a Campionatului European, învingând selecţionata similară a Marii Britanii la o diferenţă de cinci goluri. Tinerii poloişti români au început oarecum timoraţi jocul, poate şi din cauza amărăciunii provocate de ratarea calificării în grupa 1-8, astfel că prima repriză a fost echilibrată, cu prea puţine reuşite la poartă. În sfertul al doilea, tricolorii s-au dezlănţuit şi, graţie poftei de gol manifestate de orădeanul Andrei Creţu, susţinut de Chioveanu, echipa României s-a distanţat la şase goluri la jumătatea partidei. Obişnuita stare de relaxare ce apare la majoritatea echipelor româneşti, fie ele de juniori sau de seniori, s-a manifestat şi de această dată, dovadă că englezii au câştigat sfertul al treilea, iscând ceva emoţii printre spectatori. A fost doar un foc de paie, pentru că ultimele minute s-a jucat cu garda jos, ambele echipe fiind preocupate doar de faza ofensivă, lăsându-se adesea surprinse în apărare. A rezultat o repriză apreciată de spectatori, cu nu mai puţin de 11 goluri, la final, gazdele savurând o victorie meritată, care le conferă şanse sporite la ocuparea locului IX, asta doar dacă vor învinge, astăzi, Slovenia. Grupa G Slovenia - Georgia 11-8 (3-1, 3-2, 2-1, 3-4) România - Marea Britanie 16-11 (2-1, 7-2, 1-3, 6-5) România: Popescu - Dobre (2goluri), Ranca, Georgescu (2), Cotrău (1), Chioveanu (3), Samuilă, Tarnoveţchi (1), Creţu (4), Negrean, Perian (1), Goanţă (2), Tărăpănescu. Antrenor: Gheorghe Zamfirescu Grupa H Italia - Olanda 12-10 (3-3, 4-2, 4-4, 1-1) Rusia - Polonia 4-0 (2-0, 1-0, 1-0, 0-0) Programul de astăzi ora 9.00: Slovenia - România (grupa G) ora 10.15: Georgia - Marea Britanie (grupa G) ora 11.30: Italia - Rusia (grupa H) ora 12.45: Olanda - Polonia (grupa H) ora 15.00: Slovacia - Franţa (grupa E) ora 16.15: Ungaria - Serbia-Muntenegru (grupa E) ora 17.30: Croaţia - Germania (grupa F) ora 18.45: Spania - Grecia (grupa F)