Victorii împărţite
Dinamo - CSM Oradea 5-6 şi 5-3
Dubla confruntare dintre echipele de polo Dinamo Bucureşti şi CSM Oradea s-a încheiat remiză, cele două formaţii împărţindu-şi victoriile. Sâmbătă, au câştigat poloiştii orădeni, iar duminică gazdele şi-au luat revanşa. Gruparea orădeană încheie returul campionatului pe podium, pe locul III, dar urmează turneele finale.
Etapa a XIV-a a Superligii de polo pe apă, ultima a returului, a programat câteva dispute extrem de interesante, dubla dintre Dinamo şi CSM sau cea dintre Steaua şi Rapid, ambele cu implicaţii directe în lupta pentru supremaţie. În primul joc, disputat sâmbătă, elevii antrenorului Cornel Gordan s-au impus la limită, scor 6-5, după un joc foarte echilibrat, iar în cel de-al doilea victoria a revenit gazdelor, scor 5-3. Deşi n-au jucat rău, orădenii au plătit tribut oboselii şi lotului restrâns numeric, fiind nevoiţi să cedeze după o luptă desfăşurată sub semnul echilibrului. Chiar şi cu o victorie în dubla cu Dinamo, orădenii se menţin pe treapta a treia a Superligii, dar lupta se anunţă extrem de strânsă şi în continuare, înaintea celor patru turnee finale, care se vor desfăşura după programul: 24-26 martie (Cluj-Napoca), 1-3 aprilie (Arad), 15-17 aprilie (Bucureşti), 13-15 mai (Oradea).
CASETA TEHNICĂ
Dinamo - CSM Oradea 5-6 (2-0, 0-3, 2-0, 1-3) şi 5-3 (1-1, 2-1, 2-0, 0-1)
Dinamo: Stoenescu, Rotar - portari; Goanţă, Stancu, Orzoiu, Necşulescu 0+1, Butnariu 1+0, Mustaţă 1+1, Ad.Creţu 2+2, Roibu 0+1, D.Georgescu, Fierăşteanu 1+0, Ungurianu, Stoian.
Antrenori: Liviu Răducanu, Adrian Nastasiu
CSM Oradea: Kuna, Boros, D.Creţu - portari; Şarba 1+0, Bogdan 1+0, Goina 1+0, Burtă, Balanov, A.Creţu, R.Georgescu 0+2, Tarnoveţchi, Mălai 1+0, Baidoc 1+1. Antrenor: Cornel Gordan
Arbitri: Andrei Băjenaru (Bucureşti), Radu Nechita (Cluj Napoca)



Comentarii
Nu există nici un comentariu.