Viitorul Arad - Lotus Băile Felix 1-2 - Golul victoriei marcat din nou pe final
Echipa de fotbal din Sânmartin și-a făcut un obicei din a tranșa meciurile pe final de meci. Dacă în runda precedentă a învins astfel, acasă, pe Poli Timișoara, de această dată a fost rândul echipei Viitorul Arad să fie bătută după golul lui Patrick Blăgea marcat în minutul 87.
După cum antincipam având în vedere forma sportivă a celor două echipe în acest debut de sezon, Lotus a revenit acasă cu toate cele trei puncte care îi consolidează astfel poziția printre cele mai puternice echipe din Seria 9 a Ligii a III-a. Pe un teren greu, echipa gazdă s-a adaptat mai bine în prima repriză astfel că, pe fondul unui nivel de joc superior în primele 30 de minute a reușit să și înscrie prin Amadou Thiam. Acesta a scăpat singur spre poarta lui Barabaș și a finalizat cu șut, în dreapta portarului bihorenilor, de undeva de la vreo 13 metri de poartă (1-0). Reveniți de la cabine, elevii lui Cosmin Bodeau au intrat mai bine în meci și au reușit egalarea în minutul 47. Raul Tămaș a profitat de eroarea unui fundaș advers, a interceptat balonul pe care apoi l-a trimis lobat în poarta arădeană (1-1). Golul decisiv a venit în minutul 87 atunci când, la capătul unui contraatac bihorean, Patrick Blăgea a înscris la colțul lung, cu o execuție superbă (1-2). Așadar Lotus obține cel de-al treilea succes stagional și, cu 9 puncte acumulate după 4 etape, ocupă locul al treilea în campionatul Seriei a 9-a.
În etapa viitoare, echipa din Sânmartin va evolua pe propriul teren, vineri, 27 septembrie, de la ora 17:00, în compania echipei CSC Ghiroda și Giarmata Vii, a 6-a clasată cu 4 puncte acumulate.
Viitorul Arad: V. Gîrlea – L. Stoia, S. Sabău (70 Stoianovici),V. Gomboș, E. Pantea –D. Lazăr (80 Al. Hațegan), Ov. Vezan – D. Blickling (60 Ad. Ungureanu), I. Sas (70 R. Narsesovici), A. Gavrilă (60 I. Miculaiciuc) – A. Thiam. Antrenor: Flavius Pavel.
Lotus Băile Felix: A. Barabaş – D. Sala, D. Ghiţă, Sg. Oltean, M. Arsene – M. Negru, D. Gheban (46 P. Blăgea), D. Ciurcui (90+3 Chenceanu), A. Chindlea (61 I. Bere) – R. Tămaş (88 Cr. Urbanowski), D. Duma (46 T. Paublusztig). Antrenor: Cosmin Bodea
Comentarii
Nu există nici un comentariu.