"Vinovaţi suntem cu toţii, de la jucători până la preşedinte"
Rezultatele nesatisfăcătoare ale FC Oradea în acest început de campionat au atras, pe bună dreptate, o serie de critici atât asupra jucătorilor şi antrenorilor, cât şi conducerii administrative. Aceasta din urmă a convocat ieri dimineaţă o conferinţă de presă pentru a informa opinia publică asupra modului în care au decurs lucrurile de la promovarea în Divizia A şi până în prezent.
Campanie slabă de achiziţii
Întrunirea nu a adus noutăţi spectaculoase faţă de cele cunoscute de microbiştii orădeni. Preşedintele clubului, Ioan Lucian, a recunoscut că "vinovaţi pentru startul slab de sezon suntem cu toţii, de la jucători la preşedinte", ţinând să reamintească însă, că achiziţiile din intersezon s-au făcut în funcţie de bani, jucătorii disponibili de pe piaţă şi, bineînţeles, de acceptul acestora. Deşi în perioada precompetiţională, s-a luat legătura cu impresari ca Marcel Puşcaş, fraţii Becali, Florin Iacob şi alţii, pentru intermedierea transferurilor unor jucători de genul lui Stanciu, Pâcleşan, Niţulescu, Turcu, Axinia II, Sabin Ilie, campania de achiziţii a fost destul de slabă, dintre cei enumeraţi, doar primul semnând un contract cu formaţia noastră. Rând pe rând, din diverse considerente, dar mai ales financiare, au mai căzut şi transferurile lui Bogoi, Guriţă, Dunăreanu, Nica, Dâmbean, Giuchici, Maier, ba mai mult, a plecat şi golgeterul echipei, Csehi Zoltan, acesta din urmă solicitând 60.000 de euro pe doi ani, cu banii pe loc. "Desigur, ni l-am fi dorit pe Guriţă, spre exemplu, care a solicitat 30-35.000 de euro pe an, dar nu ne puteam permite să dăm Oţelului 60.000 de euro pentru un transfer definitiv. Am căutat să aducem jucători liberi de contract fără pretenţii exagerate", a justificat oficialul orădean campania de achiziţii, adăugând că are convingerea că şi Consiliul Judeţean se va implica în destinele clubului, în ciuda declaraţiilor prefectului Florian Serac, de la începutul săptămânii, afirmaţii caracterizate de Lucian, ca "fiind lipsite de fair-play".
Promovare plătită scump
Problema cea mai spinoasă a clubului este, fără îndoială, cea a banilor. La ora actuală, doar datoriile către jucători, antrenori şi alte echipe se ridică la 110.000 de euro, la acestea adăugându-se şi cele către diverşi furnizori. Pentru acest sezon s-a prevăzut un buget de aproximativ 30 de miliarde lei, până acum consumându-se 6,5 miliarde lei, bani asiguraţi de Consiliul Local. Nu putem trece însă, cu vederea, faptul că în campionatul trecut s-au cheltuit (pe ce oare?) nu mai puţin de 23 miliarde lei, sumă oferită, de asemenea, de legislativul local, în condiţiile în care cealaltă echipă promovată, Apulum Alba Iulia, a cheltuit doar 15 miliarde. Şi, în ciuda acestui sprijin, mai mult decât generos, gruparea orădeană avea, la încheierea campionatului, restanţe de 1,6 miliarde lei. Într-o atare situaţie, o întrebare de genul "Nu s-a dorit să se promoveze în Divizia A, prin orice mijloace, doar pentru a vinde acţiunile la un preţ mai bun?" - nu pare deloc deplasată, în ciuda negaţiei conducătorului echipei de pe Criş.
Negocierile s-au încheiat
Fiindcă veni vorba de acţiuni, trebuie menţionat că negocierile cu delegaţii acţionarului majoritar s-au încheiat, în sfârşit, preţul tranzacţiei fiind mult mai mic decât cel stabilit în urma ultimului raport de audit. Din câte se aude, valoarea ar fi scăzut de la 1,6 milioane euro până înspre un milion. Suma şi modalitatea de plată va trebui aprobată în şedinţa de săptămâna viitoare a Consiliului Local. Tot în respectiva şedinţă va fi supusă spre aprobare şi organigrama personalului administrativ din cadrul clubului. Este vorba despre 17 persoane cu retribuţii lunare nete, cuprinse între 80 de euro (femeia de serviciu) şi 500 de euro (directorul executiv), cuantumul preşedintelui clubului urmând să fie stabilit de către aleşii locali.
Transferul lui Csehi, sub semnul întrebării
Scriam ieri despre tentativele conducerii administrative de a întări lotul cu câţiva jucători, printre care Domocoş, Verdeş sau Csehi. Dintre acestea, cel mai plauzibil transfer ar fi cel al lui Domocoş, care ar putea evolua pentru "roş-albaştri" doar din iarnă, deoarece jucătorul este indisponibil două luni, din pricina unei rupturi musculare. Varianta Csehi are tot mai puţine şanse de reuşită, în ciuda dorinţei fotbalistului de a reveni la Oradea. Deşi conducerea clubului din Debrecen este dispusă să-i dea drumul, antrenorul nu are aceeaşi părere, opţiune motivată de numărul redus de jucători din compartimentul ofensiv.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.