Marian Bondrea (FC Oradea) "Am evoluat cu teamă" "Cer scuze spectatorilor care au venit la stadion în număr destul de mare, pentru că nu ne-am ridicat nici un moment la înălţimea aşteptărilor. Poate rănile trecutului nu au fost încă vindecate. Am fost surprins de comportarea echipei. Discutasem înainte destul de mult despre debutul din campionat, despre jocul cu Salonta, dar se pare că nu am dobândit ritmul de joc la momentul oportun. Echipa a fost surprinsă de multe ori pe axul central, care îl consideram puternic, apoi, jucătorii de la mijlocul terenului n-au ştiut să grupeze echipa la 1-0. Era destul de uşor pentru nişte jucători experimentaţi să menţină rezultatul, dar a fost o presiune pe care nu şi-au putut-o controla. Am evoluat cu teamă, au fost foarte multe greşeli individuale, spre deosebire de adversar care a jucat foarte bine şi merita victoria. Au avut destul de multă siguranţă în apărare şi au ieşit curajos pe contraatac. Felicit adversarul şi îi doresc succes, dar ştim că nu au ca obiectiv menţinerea în acest eşalon, ci ţinte mult mai mari. N-ar trebui să se ascundă după deget pentru că au echipă bună şi orice este posibil. Vă asigur, însă, că echipa va avea altă faţă cât de curând. Bineînţeles, dacă vom fi lăsaţi să continuăm pentru că sunt foarte mulţi factori: unii vizibili, alţii invizibili". Dan Dobai (CF Liberty Salonta) "Am pierdut două puncte" "Cred că acest rezultat poate fi pus pe seama zilei nefaste a gazdelor, dar şi a jocului tactic prestat de noi. Totuşi, consider că, asăzi (n.r - sâmbătă), am pierdut două puncte. Cu puţină atenţie puteam câştiga, dar, ţinând cont că obiectivul nostru este menţinerea în Divizia B, rezultatul obţinut este un prim pas spre îndeplinirea lui. Însă, rezultatul din acest joc nu are nici o valoare dacă nu este încununat de o victorie în jocul din etapa viitoare cu ACU Arad. Dacă va fi dublat de un succes, atunci vom putea spune că am avut un debut bunicel de campionat. Felicit echipa pentru ambiţia şi dăruirea de care a dat dovadă şi implicit jucătorii accidentaţi care au răspuns afirmativ apelului meu de a intra pe teren. Este prematur să tragem alte concluzii, pentru că este doar prima etapă, campionatul este lung şi se pot schimba multe, inclusiv noi, antrenorii. La adversari am văzut un fotbalist deosebit, Gado, cu care am lucrat şi îl ştiu de când era copil. Totuşi, cred că în repriza secundă, pe fondul retragerii lui în linia de mijloc şi a prestaţiei cuplului Bonchiş-Iambor, am reuşit să-l anihilăm".