Vocea antrenorilor
Lucian Râşniţă: "Jucătorii au dorit ca naţionala să dispute toate meciurile de acasă la Oradea, unde ne simţim ca acasă. Chiar dacă am întâlnit o echipă modestă, aportul publicului orădean la realizarea spectacolului sportiv a fost foarte important. Trebuie să rămânem realişti şi să nu ne îmbătăm cu apă rece după aceste două victorii, pe care nu aveam cum să le ratăm. În prima partidă, m-a nemulţumit lipsa de concentrare a unor jucători şi le-am cerut ca în al doilea joc să nu fie interesaţi de diferenţa de scor de pe tabelă şi să joace ca şi cum ar începe meciul. Mai avem de lucru, trebuie să realizăm o omogenizare mai bună între compartimente şi să îmbunătăţim dinamica jocului. Vom avea jocuri dificile cu Letonia şi Lituania, dar sunt convins că vom putea câştiga grupa, obţinând încă patru victorii. Ne-a ambiţionat medalia de argint cucerită de fete la Mondiale şi, de aceea, sperăm ca, până în 2009, când avem şanse să organizăm Campionatul Mondial, să formăm o echipă competitivă, care să se bată de la egal la egal cu orice adversar".
Dominique Gradoux: "Suntem o echipă de amatori care, pentru prima dată, ne-am întâlnit în efectiv complet, aici, la Oradea. Ştiam că nu avem nici o şansă, dar mă bucur că jucătorii mei au pus suflet în tot ceea ce au făcut. Avem o echipă de amatori care nu-şi poate permite să se gândească la performanţă. Ne aşteptam să pierdem, dar m-a mulţumit energia şi pofta de joc de care au dat dovadă jucătorii mei. Suntem outsideri, iar obiectivul nostru este câştigarea partidei de pe teren propriu cu Letonia".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.