Câţi dintre noi nu au urmărit numărătoarea inversă a secundelor rămase din vechiul an? Oare cine nu a întâmpinat 2006 cu alte speranţe pe care le-a exprimat cu voce tare sau poate numai în străfundul inimii? Sau cine nu a făcut măcar o dată binecunoscuta urare "An Nou Fericit!"? Acest miez de noapte pe care l-am sărbătorit cu atâta fast şi pentru care am consimţit la agitaţia trepidantă a cumpărăturilor şi a pregătirilor ar fi unul ca oricare altul, dacă tradiţia calendaristică nu l-ar marca drept pragul unui nou început. Însă dincolo de atracţia irezistibilă pe care o exercită "febra comercială", nu ne-am întrebat oare niciodată dacă această trecere nu înseamnă mai mult decât un răstimp de odihnă şi de înfruptare? De fiecare dată când simţim că se scurg ultimele fire de nisip ale clepsidrei, suntem pătrunşi de o stare de tensiune şi de nelinişte şi adesea trecem printr-un examen de conştiinţă mai mult sau mai puţin profund. Ne propunem, poate, la fel ca în alţi ani: "De data asta voi munci mai mult!" sau: "Anul acesta mă voi dedica mai mult familiei si prietenilor1", sau chiar ne impunem o luptă cu noi înşine, pentru a nu ceda oricăror compromisuri care sunt împotriva conştiinţei noastre. Dar mulţi dintre noi îşi amintesc din experienţă că aceleaşi promisiuni le-am făcut anii trecuţi şi de multe ori le-am încălcat, ne-am dezamăgit pe noi înşine şi pe ceilalţi şi nu am reuşit să răspundem la chemarea de a ne ridica la înălţimea după care tânjim. Am simţit gustul amar al inconsecvenţei, dar am trăit şi momente în care ne-am răzbunat demnitatea rănită şi am avut curajul să ne ridicăm, să păşim înainte şi să-i ajutăm şi pe ceilalţi prin bunăvoinţă. Marea provocare a acestor timpuri este să renunţăm la egoism şi la izolare şi să construim "poduri de solidaritate". Dacă cineva doreşte să accepte provocarea, cu siguranţă i se va răspunde că nu mai este la modă un astfel de principiu. Idealul acestei societăţi nu e oare tocmai independenţa fiecărui individ, autosuficienţa şi competiţia? Ba da, dar e şi libertatea şi libera alegere. Dacă există vreun obstacol, acesta se află înăuntrul nostru, pentru că e o chestiune de curaj să alegi a dărui, a iubi şi a ierta. E un mare curaj să dăruieşti (şi care e cel mai preţios dar al secolului 21? - Timpul şi Dedicarea de sine), pentru că alegi să rupi din tine şi din ce e al tău pentru a oferi altuia fără nici un Profit al tău! În acelaşi timp e un mare curaj a iubi. De ce? Pentru că e dureros să iubeşti: s-ar putea să trebuiască să te sacrifici pentru cel iubit şi atunci iubirea de sine nu ţi-ar folosi la nimic. E un adevărat curaj şi să ierţi. Cel care alege să ierte renunţă totodată şi la răzbunare, care i-ar conferi o satisfacere a demnităţii rănite sau i-ar restitui un bun care îi aparţine. Alege, cu alte cuvinte, împăcarea şi respinge laşitatea de a se proteja împotriva oricărui inconvenient. Poate că e timpul să ne amintim ce e cu adevărat important. Anul 2006 e un nou început, o nouă şansă de a realiza ceea ce nu am reuşit şi ce nu am îndrăznit să realizăm în alţi ani. Măcar acum, când timpul trece atât de repede şi când trăim în "secolul vitezei", să avem puterea să intersectăm drumurile paralele şi să nu ne lăsăm furaţi de orice tendinţe. Să trăim din plin! CN „Mihai Eminescu”, clasa a XI-a C