Sâmbătă, 18 septembrie, în cadrul unui spectacol artistic desfăşurat în faţa Complexului Comercial "Lotus" din Oradea, a fost desemnată Miss Transilvania, cea care va reprezenta România la concursul Miss International din Japonia. La concurs, au participat 17 fete, majoritatea orădence, dar titlul de Miss Transilvania şi l-a adjudecat o arădeancă de 18 ani, Ramona Răuţ. Locurile II şi III au fost ocupate de Kinga Anamaria Deac (20 de ani), din Braşov, respectiv Beatrice Szuhai(18 ani), din Oradea. Spectacolul a fost prezentat de dl Adam Fasy, din Unagaria, din partea brandului "Miss International", şi de îndrăgitul interpret de muzică uşoară Mihai Constantinescu. Chiar dacă primul vorbea doar limba maghiară, în timp ce al doilea nu cunoştea această limbă, în cele din urmă cei doi prezentatori au reuşit să comunice în... italiană. În deschiderea show-ului a cântat Csepregi Eva, urmată de trupa "Romanczak" din Ungaria. În pauzele dintre intrările fetelor am mai ascultat recitalurile unor interpreţi din Ungaria, concluzionând în acest fel că nici industria muzicală a acestei ţări nu este scutită de play-back! Ne-am bucurat totuşi că melodiile alese făceau parte din repertoriul internaţional, şi astfel lumea adunată în parcarea "Lotus Market" a putut să cânte o dată cu? Toto Cutugno, Lou Bega sau chiar Elvis Presley. Totuşi, după torentul de muzică străină, recitalul lui Mihai Constantinescu a fost primit cu multă căldură şi aplauze şi suntem siguri că la finalul concursului mulţi au plecat acasă fredonând "Sus în deal e-o casă...". Tot cu drag şi cu multe aplauze a fost primită în scenă şi trupa "Sexxy", iar publicul a cântat alături de cele două componente ale trupei, Claudia şi Julia pe tot parcursul prestaţiei lor. La finalul spectacolului, parcarea a fost inundată de focuri de artificii.