Mulţi dintre voi, cititorii, deduceţi din acest titlu două tabere opuse: baptiştii... şi ceilalţi. Majoritatea persoanelor cu care am vorbit despre acest subiect de-a lungul timpului "au ridicat o barieră" între Liceul "Emanuel" şi alte licee din Oradea, ei văzând în acestea două moduri de viaţă diferite. Cred că, petrecându-mi anii de studiu atât într-o şcoală laică, cât şi într-una baptistă, mi-am format o părere despre ambele. Venind în acest liceu, mi-am dat seama că libertatea limbajului, a ţinutei, a atitudinii, a comportamentului în general sunt diminuate. După un timp petrecut în acest mediu, am realizat că, deşi regulamentul era mult mai strict, tocmai acest motiv a fost factorul determinant în alegerea făcută de elevi. Ca mine, toţi cei care au optat pentru acest liceu au încercat să evadeze dintr-un mediu în care a avea o părere proprie, diferită de a celorlalţi, este un fapt riscant; rişti să fii catalogat ca fiind "de modă veche" şi, implicit, să fii "pus la colţ". După opt ani petrecuţi într-o şcoală laică, ideea pe care mi-am format-o este că o astfel de şcoală nu clădeşte caractere, ci tipare, tocmai prin încercarea fiecăruia de a se impune. Toleranţa conducerii şcolii faţă de comportamentul elevilor degenerează într-o intoleranţă a acestora, unii faţă de alţii. Venind în acest liceu, am înţeles că regulile au fost stabilite nu pentru a diminua o personalitate, ci pentru formarea unui caracter puternic, bazat pe principii morale, care determină luarea deciziilor corecte, nu numai în calitate de elev, dar şi dincolo de porţile şcolii. Nu pot spune că am ales Liceul "Emanuel" dintr-un motiv care vizează performanţele academice, însă cred că un mediu propice poate influenţa mult în sens pozitiv un elev din punct de vedere al pregătirii profesionale. Atitudinea colegială a celorlalţi elevi, suportul moral pe care îl acordă profesorii au un rol major în cadrul pregătirii intelectuale, fapt pe care ar trebui să-l ia în considerare toate şcolile.