Destinaţie de distracţie
Avioane şi banane la Balul Balurilor de vineri
Liceenii îşi dau întâlnire, vinerea, în discoteca „No Problem”. Săptămâna aceasta trei perechi de la Liceele „Don Orione”, „Mihai Viteazul” şi „Transilvania” s-au bătut pentru un loc în concursul Miss şi Mister Highschool. Concurenţii au trecut prin probe hazlii, care i-au îndemnat să îşi manifeste îndemânarea, dar şi simţul umorului. Nu au lipsit nici probele „şcolăreşti”, astfel încât bobocii au fost nevoiţi să rezolve ecuaţii, după care au trecut la construirea de avioane din hârtie, sub genericul „Amintiri din copilărie”. Concurenţii şi-au amintit cu prisosinţă de copilărie, iar avioanele au planat uşor peste public, iar juriul a punctat rapiditatea la calcule şi distanţa la care s-a deplasat planorul.
În cadrul probei următoare, fetele au fost servite cu… banane cu frişcă. Nu oricum, însă, ci legate la ochi şi ghidate către delicatese de către un binevoitor din public. Şi pentru că nişte campioni „musai” să fie şi într-o formă fizică de zile mari, concurentele s-au transformat în „roabe”, conduse de băieţi către pahare cu apă, pe care apoi le-au purtat cu graţie… în spinare, spre deliciul celor din sală.
Între probe a intrat în scenă un mai vechi prieten al „No Problem”-ului, solistul de hip-hop Rappy, care a prezentat trei piese din repertoriul personal. Am aflat cu această ocazie că el va mai cânta şi în deschiderea concertului din 7 aprilie al trupei „Paraziţii”. Câştigătorii serii de vineri au fost reprezentanţii liceului „Don Orione”, Georgiana Ilisie şi Alexandru Lucaci, pe care îi felicităm.
Săptămâna viitoare, în „No Problem” va fi mare agitaţie. Mai întâi, pentru că Liceele „Dimitrie Leonida”, „Traian Vuia”, „Lucian Blaga” şi „Aurel Lazăr” vor intra în competiţie la prima semifinală a Balului Balurilor. În al doilea rând, se anunţă o petrecere a brăţărilor colorate, cu semnificaţii aparte. Şi pentru că am lăsat ce-i mai bun la urmă, vom fi acolo să îi întâlnim pe băieţii de la „Akcent”, care, împreună cu deja consacratul lor „Jokero”, vor veni să ne încânte. Deci, ne vedem vineri la „No Problem”, acolo unde tinereţea şi distracţia îşi dau mâna.
Georgiana Ilisie şi Alexandru Lucaci, campionii zâmbitori de la „Don Orione”
Sorina Miheş şi Andrei Cioban, reprezentând Liceul „Transilvania”
Bobocii de la „Mihai Viteazul”, Alina Narcisa Filip şi Gabriel Man
Prietena Crişanei Tineret
Un zâmbet la început de primăvară
Carte de vizită: Alexandra Tor, 17 ani,
Blondă, ochi albaştri
176 cm înălţime
Bust: 86 cm
Talie: 60 cm
Şold: 90 cm
Manechin al Agenţiei „Ami Art” din Oradea
Alexandra este genul de persoană foarte prietenoasă, liniştită, dar şi „nebună”, uneori. Unii spun că ar fi o fire modestă; ea ne informează că e romantică şi că adoră surprizele.
Unde aţi mai văzut-o? Este pasionată de modeling şi de aceea participă la toate prezentările de modă posibile. Aţi putut-o vedea şi la ProTv, într-o prezentare pentru „Matrix”, dar şi pe diferite podiumuri orădene, prezentând fel şi fel de ţinute. De asemenea, este o obişnuită a samplingurilor auto, acolo unde maşinile tari şi fetele cu picioare interminabile se completează reciproc. Iar dacă citiţi revistele pentru tineret, probabil că aţi văzut-o în „Cool Girl”.
Unde o puteţi întâlni? Este elevă la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea. În timpul liber o puteţi întâlni în Lotus la shopping sau în Băile Felix. Nu o veţi întâlni prea des prin cluburi, pentru că detestă fumul de ţigară. Preferă să stea la poveşti cu prietenii sau să se distreze în alte locuri: la ştrand, în excursii.
Cum se menţine în formă? E, într-adevăr, într-o formă de invidiat, vedeţi dimensiunile. Face aerobic şi dans, dar e şi o norocoasă. Metabolismul îi permite să mănânce orice, oricând, fără teama de a se îngrăşa.
Planuri pentru viitor? Mai întâi, bineînţeles, vrea să-şi dea bacul. Pe urmă, ar dori să împletească studiile universitare cu o carieră în modelling. Şi ar dori să locuiască undeva pe malul mării, în... Spania.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.