Crăciunul a sosit cu fulgi de zăpadă din Ceruri, ieri, în cetatea economiştilor orădeni de la Colegiul Economic "Partenie Cosma". Într-o lume relativă, cu plusuri şi minusuri, economiştii au contabilizat admirabil oscilaţia noastră între basm şi realitate, pe marginea unui încântător concert de colinde şi a unei fericite înscenări a Naşterii Pruncului Sfânt. Pe fundal şi în decor era povestea, cu toată frumuseţea ei. Realitatea e zdobitoare, deloc romanţată. Actuală rămâne Naşterea Mântuitorului, iar actorii au trăit la modul sublim evenimentul. Mesajul a fost plin de îndemnuri şi înţelesuri. "Să răsplătim cu iubire Iubirea Sa!" Nu-i aşa? Câtă dreptate! Dar oare suntem în stare? "Ne-aţi umplut inimile de bucurie! Ce putea fi mai potrivit acum, când ne pregătim să întâmpinăm Naşterea Mântuitorului, decât acest concert de colinde şi obiceiuri străbune, care răzbat peste veacuri. Fie ca anul care vine să v-aducă multă linişte sufletească, belşug şi sănătate. Crăciun fericit şi La mulţi ani!" Dl director Ioan Corba a felicitat colidătorii pentru prestaţia lor deosebită. Iar Moşul i-a răsplătit cu cozonaci. Dna prof. Aurica Cifor, care a controlat şi condus spectacolul, alături de prof. Marcel Paşcalău, remarca faptul că "întâmplarea s-a produs pentru că aşa au dorit elevii. De la ei a venit iniţiativa. Ei şi-au dorit acest spectacol". Actorii şi-au jucat cum nu se poate mai bine rolurile, iar colindătorii ne-au umplut inimile de bucurie, vorba domnului director.