Hobby-uri de fitze
Jocurile pe calculator au început să fie din ce în ce mai răspândite şi să captiveze din ce în ce mai mulţi tineri. Însă, în pofida diferenţelor dintre tipurile de jocuri pe care le joacă, aceştia au multe lucruri în comun.
Ei alcătuiesc chiar o comunitate unită cel mai adesea exclusiv prin mijloace de comunicare la distanţă, internetul, anume comunitatea gamerilor. Această comunitate este una cu reguli precise şi deplin acceptate de toţi membrii ei, indiferent de zona lor de provenienţă. Un gamer din New York şi unul din Oradea au şi se raportează la acelaşi sistem de valori. Cea mai importantă valoare promulgată de gameri este corectitudinea, fair play. Cei care apelează la coduri, cheaturi sau care „sparg” serverele de jocuri pentru a dobândi diverse avantaje în joc sunt respinşi imediat, iar dacă sunt descoperiţi, riscă să-şi piardă statutul pe care îl au şi li se interzice să mai joace acel joc. Acest statut sau reputaţia de care se bucură un gamer este dată exclusiv de performanţele sale din cadrul jocului. Contează aici prea puţin sau chiar deloc dacă eşti fată sau băiat, european sau american, chinez sau brazilian. Tot ceea ce contează este cât de bine ştii să joci, cât de des şi cu cât de mult skill ştii să câştigi, dar un individ care ştie să piardă „frumos” va fi de multe ori aproape la fel de apreciat ca învingătorul său. Abandonul este aprig criticat, lupta „până la moarte”, desigur virtuală, este foarte apreciată. Majoritatea jocurilor online presupun însă, alături de această comunitate globală a gamerilor, şi comunităţi mai mici, care concurează unele cu altele în cadrul aceluiaşi joc. În aceste comunităţi, relaţiile dintre membri sunt mai mult decât amicale, spiritul de echipă fiind o valoare extrem de importantă în aceste jocuri. De multe ori vei avea ocazia, şi chiar mai mult, se va aştepta de la tine, să faci unele sacrificii pentru echipa ta. De exemplu în jocurile de tipul Shooter, în care echipele de jucători sunt într-un război virtual, nu puţine sunt ocaziile când un individ se va arunca în luptă perfect conştient de faptul că va pierde, dacă acest lucru este benefic echipei în ansamblu. Aceste trei valori fundamentale ale lumii virtuale a gamerilor se suprapun foarte bine peste valorile lumii reale. Spiritul de competiţie, capacitatea de a ştii să pierzi în aşa fel încât să câştigi aprecierea competitorilor tăi, dar mai ales altruismul şi spiritul de echipă par a fi cultivate de toţi tinerii.
Asemenea oricărei comunităţi, şi lumea gamerilor are „uscăturile” ei. Astfel, alături de trişori, se mai întâlnesc o serie de persoane care transformă jocul pe calculator dintr-un hobby într-un stil de viaţă. Aceştia îşi petrec o mare parte a timpului online, în defavoarea prietenilor, şcolii şi chiar a timpului petrecut în familie, aruncând o umbră negativă asupra comunităţii ca ansamblu.
Din cauza acestora, comunitatea gamerilor este aprig criticată din exterior, principalele argumente fiind lipsa de contacte sociale „reale” ale acestora, dar şi faptul că jocurile pe calculator ocupă o mare parte din timpul liber al tinerilor, de multe ori în detrimentul învăţăturii. De multe ori se trece cu vederea apartenenţa lor la această comunitate virtuală, cu aceleaşi idealuri ca oricare comunitate „reală”, care implică prietenii puternice, în pofida miilor de kilometri care îi desparte pe jucători, şi se uită că jucătorii care stau 25 de ore pe zi online sunt mai degrabă excepţia, şi nu regula. Însă nici gamerii nu ar trebui să piardă din vedere existenţa lumii reale, cu cerinţele şi necesităţile ei, precum şi conturarea unui grup de prieteni apropiaţi nu doar spiritual, dar şi fizic.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.