Ce înseamnă să fii olimpic? La această întrebare m-am gândit de nenumărate ori în sinea mea şi am ajuns să-i răspund printr-o altă întrebare, poate cu prea multe accente filzofice: "Ce înseamnă să fii om?" A fi om înseamnă a încerca constant să-ţi depăşeşti condiţia, să-ţi subjugi propriile limite şi să încerci... să speri. Încercarea este însăşi frântura principală a mozaicului omenesc, ceea ce-i dă unei persoane caracterul uman. Această strădanie de autodepăşire se poate realiza în viaţă pe mai multe planuri: intelectual, profesional, economic etc. În şcoală, nevoia de luptă cu tine însuţi poate fi abolită prin intermediul concursurilor şi al olimpiadelor, încercări de a intra în competiţie atât cu ceilalţi, cât mai ales cu propriu-ţi "eu", încercări de a îmbunătăţi acel "ceva" care lucrează înăuntrul tău şi-ţi dă impulsul mobilizator al victoriei. Fie că ajungi să concurezi din proprie dorinţă sau prin intermediul sorţii şi al jocurilor hazardului, clipa în care stai, într-o stare de latenţă, într-o încăpere parcă atemporală şi aspaţială, înconjurat de alţii ca tine, dar totuşi singur, cu o foaie albă în faţă şi milioane de gânduri ce se învârt în jurul tău, acea clipă, când realizezi că poţi făuri ceva diferit, face ca prima emoţie să devină imboldul încrederii de sine, imbold ce te va duce pe culmile creaţiei. Amintirea primei reuşite clădeşte în tine o sete nebună de noi succese, dorinţa principală a subconştientului tău devenind acum speranţa de menţinere şi autodepăşire. Unii spun că primul este tot timpul cel superior din punct de vedere intelectual, însă eu doresc să cred că primul e cel cu dorinţa cea mai aprigă, căci tot ce se naşte în sufletul omului se naşte din erupţiile ambiţiei . Văzând că ai reuşit o dată, perseverezi în speranţa unor noi reuşite, în speraţa menţinerii în fruntea ierarhiei, iar dacă nu ai reuşit, se formează în tine o stranie "sete" de a te afla în prim-plan, o năzuinţă animalică de a-i "devora" pe cei care te-au depăşit cândva, şi prezentul devine doar o altă ipostază a trecutului, prin inversarea posturilor de învins şi învingător. Fază după fază, an după an, perseverând, vei atinge partea superioară a podiumului. În concurs, omul se redescoperă pe sine şi îşi încalcă propria finitudine, limitele impuse de alţii. Literatura, artele, ştiinţa nu au graniţe, ele au doar bariere ce aşteaptă să fie "ridicate" rând pe rând de raţiunea creatoare ce ia locul raţiunii cunoscătoare. Fluidizarea aceasta a raţiunii e ceea ce îl face pe om diferit de orice altă formă de viaţă şi ceea ce defineşte cel mai bine termenul de "olimpic": lupta spre perfecţiune. Puţini ştiu ce înseamnă să te bucuri că scrii. Să te bucuri că încerci şi să consideri reuşita un lucru obişnuit. Să devii superior clipă după clipă, să tinzi spre ideal. Unii nu învaţă niciodată pentru că nu au pe nimeni care să-i înveţe... Eu am avut şansa de a avea pe cineva care m-a învăţat gustul succesului şi, pentru că mi-a deschis drumul spre reuşită, îi mulţumesc unei persoane deosebite din viaţa mea, doamnei profesoare Vasilica Blaga, a cărei "operă" neterminată este continuată azi de doamna profesoară Daniela Iederan...