Mărturisirile unui cercetaş
Cercetăşia a reprezentat pentru mine, în primul rând, un cadru de manifestare a intereselor şi a pasiunilor mele. De mică mi-a plăcut să merg pe munte, iar ieşirile în natură ale cercetaşilor sunt mai ales pe munte. Pasiunea pentru căţărat mi-am descoperit-o în aceste ieşiri pe munte şi în urma zilelor petrecute cu cercetaşii la panoul de la noi din cetate.
O mai veche, dar constantă, dorinţă de-a mea era să fac săpături arheologice. Ea s-a împlinit sub o altă formă în unul din campurile cercetăşeşti, când am lucrat la dezgroparea şi refacerea zidurilor unei cetăţi medievale în Seini, Maramureş. Pot să spun că experienţa cercetăşească e responsabilă pentru unele restructurări ale personalităţii mele. Interacţiunea şi munca în echipă pe care se bazează cercetăşia m-au transformat dintr-o persoană prea puţin sociabilă, neimplicată, într-una deschisă, care se adaptează mai uşor la nou, care abordează neprevăzutul cu mai multă siguranţă. Dintre toate lucrurile pe care le-am făcut ca cercetaş, cele mai mari bucurii mi le-au adus campurile. Zilele petrecute în munţi, traseele obositoare, serile reci în jurul focului, cântecele la chitară, nopţile dormite în cort, distracţia nebună, întâmplările tragi-comice nelipsite, mâncarea gătită fără prea mare preocupare pentru gust, toate acestea au făcut din anii de liceu cei mai frumoşi ani din viaţa mea de până acum. Tot cercetăşiei trebuie să-i fiu recunoscătoare pentru unii dintre cei mai buni prieteni ai mei. Şi, credeţi-mă, nicăieri nu se formează prietenii mai solide şi mai sincere decât în campurile cercetăşeşti. Grija pentru semenii noştri defavorizaţi, dorinţa de a influenţa şi de a contribui la viaţa oraşului au luat o formă activă. Asta nu doar datorită cadrului oferit de cercetăşie, ci, mai ales, unor lideri care au reuşit să folosească instrumentele pe care le pune la dispoziţie cercetăşia pentru a ne modela şi pentru a ne ajuta să ne dezvoltăm conform idealului cercetăşesc. E vorba de Ioana şi Paul Iacobaş.
După doi ani de cercetăşie, m-am detaşat de atitudinea comună românească, de textele pe care le auzim în fiecare zi: că nu se face nimic în ţara asta, că nu există oameni zinteresaţi, că potenţialul ţării (din toate punctele de vedere) nu e valorificat, că tinerii nu au interese serioase şi altruiste, că puţini sunt aceia care îşi urmăresc pasiunile. Direct şi indirect, prin cercetăşie am cunoscut oameni mulţi, mulţi tineri implicaţi, responsabili, dezinteresaţi şi pasionaţi. Datorită activităţilor pe care le-am desfăşurat la cercetaşi, am intrat în legătură cu organizaţii şi oameni care, prin munca lor, contrazic credinţa că nimic nu se întâmplă în România ori în oraşul nostru, în particular.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.