Să fii olimpic înseamnă să împrumuţi (sau să furi) ceva din măreţia zeilor. Nu este suficient să-ţi doreşti să devii olimpic pentru a deveni cu adevărat, dar dacă toate celelalte "condiţii" sunt îndeplinite, nu trebuie decât să vrei şi dorinţa ţi se poate împlini. "A vrea" înseamnă a munci mai mult decât o faci în mod obişnuit, înseamnă a-ţi forţa permanent limitele, a-ţi dori să fii mai bun, nu decât alţii, ci decât tine însuţi. Sunt olimpic şi viaţa mea nu e cu mult diferită de a altora. Am prieteni cu care-mi petrec o parte din timpul liber, îmi place sportul, îmi place să ascult muzică (rock) şi să dorm. De câţiva ani (şase sau mai mulţi), sunt pasionat de matematică. Am pornit încet, am perseverat, am băgat de seamă că-mi place, şi primele succese m-au făcut să-mi doresc mai mult. Am înţeles că nu e uşor, că am concurenţi serioşi cu care trebuie să lupt, dar întâi de toate trebuie să lupt cu mine însumi, cu ambiţiile mele, cu emoţiile, cu timpul, care mi se pare de fiecare dată prea scurt. Am învăţat să fiu puternic, să mă bucur de succese şi să nu dau înapoi după un eşec. Atât succesul, cât şi eşecul sunt motive pentru a munci şi mai mult. În acest sens sprijinul moral al familiei şi al profesorului contează foarte mult. Viaţa unui copil olimpic are ceva din viaţa unui om matur: responsabilităţi, planuri de viitor, griji. Perioada concursurilor este una de agitaţie atât pentru concurenţi, cât şi pentru profesorii şi părinţii lor. Un olimpic "experimentat" trebuie să ştie în primul rând să se autoevalueze. Afişarea listelor cu rezultatele nu trebuie să-l surprindă prea mult. În orice caz, trebuie să fie pregătit pentru o eventuală confruntare directă cu "mai marii" comisiei de evaluare (cei care au participat la olimpiadele naţionale ştiu că trebuie să faci acest lucru cu tupeu). Primirea diplomelor şi a premiilor este momentul sublim. După acest moment, nu-ţi doreşti altceva decât să te întorci acasă şi să te bucuri de puţinele zile de vacanţă care au mai rămas. E grozav, apoi, să-ţi vezi diplomele afişate în vitrină, la intrarea în şcoală, să fii felicitat şi să te gândeşti la o eventuală bursă (pe care nu întotdeauna o primeşti), dar îţi aminteşti că trebuie să o iei de la capăt dacă vrei să-ţi păstrezi titlul de "olimpic". Nu e uşor, dar merită!