O viaţa în slujba frumuseţii semenelor
Institutul de Înfrumuseţare "Cora Dumitrescu" şi-a deschis porţile
Luni, Institutul de Înfrumuseţare "Cora Dumitrescu" şi-a deschis porţile. Cora Dumitrescu, cea mai veche cosmeticiană din Oradea, vine de acum în întâmpinarea clientelor sale cu un salon de cosmetică propriu în care atmosfera rustică se îmbină perfect cu aparatura ultra modernă. Situat pe str. Mihai Eminescu, nr. 19, Institutul de Înfrumuseţare Cora Dumitrescu a fost inaugurat luni, alături de cosmeticiana Cora Dumitrescu aflându-se decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, prof. acad. Mircea Ifrim, şi şefa de lucrări a Colegiului de Cosmetică Medicală, dr. Marinela Bonta. Prof. acad. Mircea Ifrim a apreciat activitatea Corei Dumitrescu, strădania şi devotamentul cu care aceasta s-a dedicat profesiei. Cosmeticiana Cora Dumitrescu a ţinut, la rându-i, în discursul rostit sub imperiul emoţiilor generate de împlinirea unui vis, să aducă cele mai calde mulţumiri tuturor celor care i-au fost alături în toate demersurile întreprinse pentru ca proiectul acestui salon de frumuseţe să prindă viaţă. De altfel, salonul a fost umplut până la refuz de cei sosiţi să-i fie alături la acest ceas de mare bucurie şi împlinire sufletească: clienţi, apropiaţi, cunoscuţi, rude, prieteni şi reprezentanţi mass-media.
Salonul de frumuseţe oferă servicii de cosmetică, coafură, manichiură, pedichiură, saună umedă şi uscată, solar, masaj corporal. Personalul care va lucra în acest Institut este format numai din absolvenţi ai Colegiului de Cosmetică Medicală. Salonul are în dotare o combină cosmetică cu 9 funcţiuni, aparate cu ceară de unică folosinţă dar şi unul tradiţional, un solar vertical cu 60 de tuburi, saună ş.a.m.d. Porţile Institutului vor fi deschise zilnic, de luni până sâmbătă, între orele 9.00 şi 21.00.
Pentru tratament vor fi folosite, în general, preparatele proprii ale cosmeticienei Cora Dumitrescu. De fapt, debutul carierei sale, care numără 54 de ani în slujba acestei meserii, prima reuşită, o constituie realizarea unui tratament pentru acnee, respectiv de înlăturare a urmelor acneei şi chiar îndepărtarea petelor de pe piele lăsate de sarcină.
"Nu am lucrat niciodată în cooperaţie, ci doar ca particular" - a precizat Cora Dumitrescu. Cu toate acestea, preţurile serviciilor oferite de Institutul de Înfrumuseţare vor fi cât se poate de accesibile pentru reprezentantele sexului frumos.
Şefa de lucrări a Colegiului de Cosmetică Medicală din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea, dr. Marinela Bonta, a ţinut să precizeze faptul că Institutul de Înfrumuseţare "Cora Dumitrescu" va fi una din bazele de studiu practic pe care elevii colegiului o vor folosi în viitorul apropiat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.