Arta este importantă pentru dezvoltarea umană, a societăţii în general. Arta este cel mai frumos lucru. Cu ajutorul artei poţi exprima tot felul de sentimente, de la nefericire până la bucurie, iubire, toate stările prin care sufletul unui om trece. Arta pentru mine este o pasiune care necesită foarte mult timp. Un sfert din timpul meu liber îl aloc studiului de specialitate, dar trebuie să recunosc că nu este suficient. Ar trebui să studiez, să desenez sau să exersez mai mult pentru a obţine rezultate mai multe şi mai bune. Acest studiu constă în faptul că pictez icoane pe sticlă cu culori tempera, pe pânză realizate cu ajutorul culorilor în ulei, schiţe pentru lucrări abstracte. Temele pe care le primim la şcoală nu sunt exagerat de multe şi grele, dar necesită destul timp pentru realizarea lor. Mi-ar plăcea să avem mai mult timp liber pentru a studia mai mult specialitatea pe care o avem în programa şcolară, pe care noi ne-am ales-o de altfel şi pe care am considerat că suntem capabili să o studiem într-o anumită măsură. Ar fi bine, după părerea mea, ca la şcoală să avem mai multe ore de specialitate în care să lucrăm mai mult, să avem teme mai multe şi mai diferite pentru ca imaginaţia noastră să lucreze cât mai mult şi să ne folosim mai mult de talentul cu care Dumnezeu ne-a înzestrat şi cu care nu oricine se naşte, pentu că nu toţi elevii care sunt la Liceul de Artă au talent. Unii dintre elevi au ales acest liceu pentru că nu au intrat unde şi-au dorit, unii au intrat cu pile şi relaţii, alţii la nimereală sau din diferite motive. Eu sunt mândră că Dumnezeu m-a înzestrat cu acest talent şi că sunt eleva unui asemenea liceu şi mi-ar plăcea foarte mult ca oamenii să iubească arta şi să o respecte, pe cât posibil, mai mult decât o fac în prezent.